Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balaci a fost „trădat“ de ginerele său: oripilat de ce a văzut la arabi, Trică l-a lăsat singur şi s-a întors în România

Publicat in Adevarul, duminică 28 iulie 2013 ·

Tehnicianul de 56 de ani a preluat Al-Nahdha din Arabia Saudită în această vară şi l-a luat şi pe fostul antrenor al CFR-ului cu el în Asia. După numai trei săptămâni, Trică s-a întors în ţară.

Cu 13 trofee luate în zona Golfului Persic, Ilie Balaci e un obişnuit al Orientului Mijlociu. Paradoxal, „Minunea blondă“ n-a reuşit niciodată, ca antrenor, în ţară, însă şi-a făcut un nume printre străini.

În această vară, după doi ani în care n-a avut angajament, Balaci a semnat cu Al-Nahdha, o formaţie care a promovat în primul eşalon după 20 de ani în care a stat prin ligile inferioare din Arabia Saudită.

320.000 de dolari pe sezon a fost suma cu care cei de la Al-Nahdha l-au convins pe Balaci. Acesta nu s-a dus singur la Dammam, ci alături de Eugen Trică, ginerele său pe care l-a angajat ca secund. Colaborarea a fost însă una de scurtă durată.

Mai bine în „C“ decât în Orient

Contactat de stiridesport.ro, Trică a comentat, scurt, de ce n-a rezistat în Asia. „Nu e de mine ce am văzut acolo. Important e că sunt acum în România. Nu vreau să divulg motivele pentru care am plecat de la arabi“, a spus fostul mijlocaş.

Socrul său a lăsat senzaţia că nu i-a picat bine abandonul lui Trică. „De ce a plecat Trică? Fiindcă nu s-a acomodat. De ce nu s-a acomodat? Întrebaţi-l pe el. Eu n-am nicio problemă aici. Sunt obişnuit cu fotbalul şi cu viaţa din această parte a lumii“, a spus Balaci pentru stiridesport.ro.

Se pare că, după ce a revenit în România, Trică va prelua Juventus Colentina, grupare care activează în liga a treia.

CLICK AICI PENTRU A AFLA CE L-A GONIT PE TRICĂ DE LA ARABI

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum o ora
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Birou Permanent Naţional al PSD discută despre proiectul PNL referitor la candidatura lui Iohannis la parlamentare

HotNews acum o ora
Biroul Permanent Naţional al PSD se reuneşte luni în şedinţă pentru a discuta mai multe teme de actualitate, printre acestea aflându-se şi proiectul PNL care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare. Potrivit reprezenta

Interdicție în SUA pentru utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele autonome de teama spionajului

Ziare.com acum 38 minute
Departamentul de Comerț al SUA urmează să propună luni, 23 septembrie, o interdicție privind utilizarea software-ului și hardware-ului chinezesc în vehiculele conectate și autonome care circulă pe drumurile americane, pe fondul unor preocupări legat

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum o ora
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Panică, unt de arahide și lumini negre. Un șobolan care s-ar putea să nu existe a băgat în sperieți locuitorii unei insule din Alaska

HotNews acum o ora
Pe o insulă din tundra bătută de vânt din Marea Bering, la sute de kilometri de Alaska continentală, un locuitor care stătea în faţa casei sale este posibil să fi văzut un şobolan, relatează AP și News.ro. Presupusa apariţie nu ar fi atras atenţia î

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 2 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Japonia: Şase morţi în urma inundaţiilor care au lovit centrul ţării

News.ro acum 2 ore
Şase persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren care au lovit centrul Japoniei în ultimele două zile, a anunţat luni presa locală, citând autorităţile locale. Postul de televiziune NHK şi alte surse media au evaluat bilanţul la şase mo

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 10 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Donald Trump spune că nu va mai candida din nou, dacă pierde alegerile din noiembrie: „Să sperăm că vom avea succes”

Libertatea acum 52 minute
Republicanul Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu, că nu va candida pentru a patra oară consecutiv la Preşedinţia SUA, dacă va pierde alegerile din 5 noiembrie, afirmând că „asta va fi tot”, potrivit Reuters.

Premiu în valoare de peste 100.000 de lei, câştigat la Loto 5/40 / Biletul câştigător a fost achiziţionat online / Numerele câştigătoare

News.ro acum 10 ore
Loteria Română anunţă, duminică seară, că a fost câştigat un premiu de peste 100.000 de lei la Loto 5/40. Biletul câştigător a fost achiziţionat online. ”La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul de categoria a II-a în valoare de 116.463,60 lei. Bi

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

18°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

14°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°