Aruncă recolta de roşii şi castraveţi la porci, după ce afacerea i-a fost blocată de un control al Finanţelor. Este vorba de un fermier din Cruşeţ, care a pornit de jos. A făcut o seră, apoi încă una, a început lucrul la o fabrică de conserve, moment în care Finanţele „l-au omorât”. Munca de-o viaţă a lui şi a familiei sale s-a dus de râpă. Deşi are acte că s-a împrumutat atât în bancă, dar şi la vecini, fiscul a considerat că omul nu-şi poate justifica investiţia. Mai mult, Vasile Toma este pus să plătească taxe pentru 400 de tone de roşii pe care le-ar fi vândut vara trecută, deşi a figurat printre zecile de fermieri care au avut solariile distruse de zăpezi, fiind chiar despăgubit de guvern în acest sens.
De aproximativ patru ani, Vasile Toma și familia lui au muncit din greu să-și facă sere, dar și o fabrică de procesare a legumelor. A preferat să investească în afacere, nu în case şi maşini, ca alţii. Când a fost pe punctul să dea drumul la producție în fabrică, a intrat în blocaj, din cauza unui control de la Direcția de Finanțe Publice.
Verificările i-au adus întreprinzătorului din Crușeț un dosar penal în care trebuie să dea explicații despre modul cum a câștigat banii pe care i-a investit în fabrica de procesare a legumelor. „E greu de conceput ceea ce mi se întâmplă mie. O doamnă de la finanțele publice a constat că am comis o ilegalitate. În condițiile în care eu am avut serele căzute la pământ din cauza zăpezii, am constatarea celor de la ISU, am primit ajutor de la Guvern pentru refacerea acestora, doamna a ajuns la concluzia că eu în vara anului trecut, când eu lucram la refacerea serelor, am produs 400 de tone de roșii, lucru care este imposibil la suprafața de teren pe care o am eu. Banii pe care se presupune că i-am produs mi i-a impozitat și a mers atât de departe încât am ajuns acum să fiu cercetat de procuratură. În mintea dumneaei