Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, joi, că dacă Grupul Feroviar Român (GFR) nu renunţă la seria de condiţii din oferta financiară pentru privatizarea CFR Marfă, contractul nu se va finaliza.
”Astăzi s-au deschis ofertele, tehnică şi financiară. Oferta tehnică a fost corectă şi CFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum suntem în negocierea acestor condiţii”, a declarat Fenechiu.
Ministrul Transporturilor a subliniat că dacă se renunţă la aceste condiţii, procesul de privatizare poate merge mai departe: ”Mandatul comisiei de privatizare este foarte clar. Preţul trebuie să fie de peste 180 de milioane de euro şi fără condiţii”.
Citeşte şi Transferoviar s-a retras din cursa pentru CFR Marfă. Privatizarea continuă cu GFR
Asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup - Donau Finanz a anunţat, miercuri, că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă.
"Vă informăm că Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea (...) a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi executie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare", se arată într-un comunicat al asocierii”, au explicat cei de la Transferoviar Grup - Donau Finanz într-un comunicat de presă.
Citeşte şi Ponta: Cer ministerului ca la CFR Marfă să negocieze foarte bine investiţiile
După retragerea asocierii româno-austriece, în cursa pentru privatizarea CFR Marfă a rămas doar companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, GFR.
Po