La Moscova şi la Beijing s-au jucat în ultima săptămână cărţi importante pentru viitorul României. Noi axe de politică externă i se oferă acum Bucureştiului, axe care pot completa politicile occidentale, le pot concura sau chiar le pot submina, în funcţie de viziunea sau interesele de moment ale liderilor români.

Până acum România s-a ferit de cadourile Estului, pierzând poate afaceri importante, dar păstrându-şi nu doar azimutul politic spre Vest, ci şi o marjă de manevră importantă pentru o ţară aflată la periferia celor două lumi. Brusc pragmatismul pare să fi câştigat în faţa dilemelor istorice şi nu e prea clar dacă noua pirueta a politicii externe româneşti se bazează pe o strategie bine pusă la punct sau este vorba doar despre nişte răspunsuri spontane venite sub imperiul impulsurilor primite dinspre Moscova şi Beijing. Este vorba despre două ecuaţii diferite: Rusia, care îşi bazează diplomaţia pe resentimente vechi, dar şi pe interese de afaceri evidente şi China care mizează pe extinderea puterii ei globale, înfigând steguleţe pe harta izbânzilor ei economice.

Ministrul român de Externe a fost aşteptat la Moscova cu mare fast, ca trimisul unei ţări prietene, a semnat o foaie de parcurs care cuprinde un calendar al consultarilor bilaterale pentru 2013-2014 şi a plecat cu promisiunea că gazul importat din Rusia va fi mai ieftin, fiindcă vor fi scoşi intermediarii din această afacere. Ce dă România în schimbul acestei noi amiciţii pe care o oferă Moscova? Mai multă flexibilitate? Negocieri asupra viitorului Republicii Moldova? O axă cu dublu sens Bucureşti-Washington şi Bucureşti-Moscova, aşa cum sugera fostul preşedinte George Bush, care miza pe faptul că România ar putea fi o punte între Rusia şi Occident? Sau o modificare de direcţie? În arhitectura Kremlinului, România este un teritoriu care a scăpat de sub influenţa rusă, dar şi un loc bun d