Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile chinezeşti câştigă tot mai mult teren pe piaţa smartphone-urilor

Publicat in Curierul, luni 29 iulie 2013 ·

Cumpărătorii se uită tot mai mult la preţ, iar dispozitivele producătorilor din China sunt mai ieftine şi suficient de bine echipate

Astfel, segmentul premium are din ce în ce mai mult de suferit, în ceea ce priveşte volumul de vânzări

Cota de piaţă a telefoanelor iPhone a scăzut în al doilea trimestru la 13,6%, fiind cel mai mic procent din ultimii 3 ani

Apple a pierdut de mai bine de un an supremaţia pe piaţa smartphone-urilor, în faţa rivalilor sud-coreeni de la Samsung, iar cota de piaţă continuă să scadă, în condiţiile în care cumpărătorii de telefoane inteligente se uită tot mai mult la preţ.

În acelaşi timp, producătorii de smartphone-uri din China câştigă din ce în ce mai mult teren, în condiţiile în care oferă dispozitive suficient de bine echipate şi cu preţuri mult mai atractive.

Apple s-a îndepărtat mult de Samsung

Cota de piaţă a companiei a scăzut până la 13,6% în al doilea trimestru al acestui an, îndepărtându-se şi mai mult de poziţia liderului Samsung. Anul trecut, compania avea o cotă de piaţă de 16,6%, iar rezultatul actual este cel slab din 2010 şi până în prezent, potrivit unui raport realizat de compania americană Strategy Analytics.

În acelaşi timp, Samsung deţine o cotă de 33,1 procente din volumul total al pieţei, respectiv de două ori mai mare decât rivalii lor americani, potrivit aceleiaşi surse.

Apple a livrat 31,2 milioane de smartphone-uri în trimestrul al doilea, în timp ce Samsung s-a menţinut lider de piaţă cu 76 milioane de unităţi livrate.

Astfel, volumul vânzărilor Apple a crescut cu 20% în perioada analizată, însă rezultatul nu este nici la jumătatea avansului pieţei, care a fost de 47%, faţă de volumul înregistrat anul trecut, în trimestrul al doilea.

Huawei şi ZTE, din ce în ce mai competitivi pe această piaţă

Principala cauză a scăderii co

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Apple activează funcţiile AI în mod implicit în cea mai recentă actualizare a sa de software pentru iPhone, iPad şi Mac

News.ro acum 2 ore
Apple a lansat luni o actualizare software pentru iPhone, iPad şi Mac care activează implicit Apple Intelligence pe dispozitivele compatibile, transmite CNBC. Actualizările, iOS 18.3, iPadOS 18.3 şi macOS Sequoia 15.3, dezactivează totodată funcţia

Horoscop pentru marți, 28 ianuarie 2025.Se conturează o nouă etapă socio-profesională pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 50 minute
Berbec Se conturează o nouă etapă socio-profesională, începând de astăzi. Turnurile de situație din segmentul muncii și al imaginii publice sunt răscolitoare și total neașteptate. Controlează-ți reacțiile, evită să-ți prezinți opiniile și fii atent

Crin Antonescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: „Comisia de la Veneția spune ce spunem noi toți / CCR să explice încă o dată”

HotNews acum 7 ore
Candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR pentru funcția de președinte al României, Crin Antonescu, a declarat luni seară, la Digi24, că opinia Comisiei de la Veneția privind anularea alegerilor prezidențiale este în linie cu percepția generală a societății

Coca Cola retrage produse din Europa. A fost descoperit prea mult colorant in băuturile răcoritoare

Mediafax acum o ora
Retragerea vizează mai multe tipuri de băuturi produse în perioada noiembrie 2023, inclusiv Coca-Cola, Sprite, Fanta, Fuze Tea, Minute Maid, Nalu, Royal Bliss şi Tropico. Produsele afectate au fost distribuite în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Germ

„Nivelul de amenințare s-a agravat”. Danemarca plănuiește să trimită nave și drone în Arctica pentru securitatea Groenlandei

HotNews acum o ora
Guvernul danez a anunțat luni ca va aloca 14,6 miliarde de coroane, două miliarde de euro, pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează AFP și Agerpres. „Ni

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum 9 ore
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 11 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Recompensa oferită de un antreprenor olandez pentru informații despre comorile dacice furate de la Muzeul Drents: „Mă înfurie jaful”

HotNews acum 13 ore
Alex van Breemen, un antreprenor olandez care are afaceri în București, oferă o recompensă de 100.000 de euro pentru informații care să ducă la recuperarea comorilor din tezaurul dacic furate de la Muzeul Drents din Assen sâmbătă dimineață, potrivit

Patriarhia Română a lansat „Calendar Ortodox”, o aplicație pentru telefoanele mobile

HotNews acum 14 ore
Patriarhia Română a anunțat luni, 27 ianuarie, lansarea aplicației „Calendarul Ortodox”, unde utilizatorii pot afla care sunt sfinții sărbătoriți în fiecare zi, pot citi detalii despre viețile acestora și slujbele care se țin în biserică. Aplicația

Horoscop 28 ianuarie 2025. Zodia care are ghinion la volan astăzi

Cancan acum 13 ore
Horoscop 28 ianuarie 2025. Astrele vin cu tensiuni și ghinioane pentru unele zodii. Din păcate, Taurii ar putea să se enerveze azi, iar Balanțele se vor stresa. Ai parte de ghinion astăzi, așa că ar fi bine să ai mare grijă. Fii cu ochii în patru la

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

7°/15°
joi

8°/13°
vin.

7°/9°
Iasi
acum

mar.

3°/15°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/11°
Constanta
acum

mar.

2°/12°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/14°
mie.

7°/11°
joi

7°/10°
vin.

7°/10°
Timisoara
acum

mar.

3°/16°
mie.

9°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°