Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mama criminală de la Cărbuneşti poate fi aflată astăzi

Publicat in Pandurul, luni 29 iulie 2013 ·

Anchetatorii care se ocupă de cazul bebelușului aruncat imediat după naștere în curtea Spitalului din Târgu-Cărbunești și care a decedat devorat de câini au șanse să afle astăzi cine este cea care l-a adus pe lume. Sunt așteptate la Gorj primele rezultate ADN recoltate de la patru femei despre care anchetatorii au indicii că au comis această faptă. Printre cele patru se află și principala suspectă, iar astăzi anchetatorii vor ști sigur dacă bănuiala lor este confirmată de rezultatele ADN. Până în acest moment se știe faptul că nașterea a avut loc în toaleta Secției de Chirurgie a Spitalului din Târgu-Cărbunești, acolo unde se intră doar pe bază de cartelă. După ce a fost adus pe lume, bebelușul a fost aruncat pe geamul de la baie în curtea spitalului unde a fost devorat de câini. Alături de el a fost aruncată și placenta. Din cercul de suspecte fac parte în acest moment femei care au fost internate în alte secții ale spitalul în afară de Secția Ginecologie, dar și femei care au venit în vizită la bolnavi. Anchetatorii au exclus varianta ca nou născutul să fie al vreunei angajate a unității spitalicești, însă cred că cineva din personalul din spital a ajutat-o pe femeie să nască în toaletă.

Anchetatorii care se ocupă de cazul bebelușului aruncat imediat după naștere în curtea Spitalului din Târgu-Cărbunești și care a decedat devorat de câini au șanse să afle astăzi cine este cea care l-a adus pe lume. Sunt așteptate la Gorj primele rezultate ADN recoltate de la patru femei despre care anchetatorii au indicii că au comis această faptă. Printre cele patru se află și principala suspectă, iar astăzi anchetatorii vor ști sigur dacă bănuiala lor este confirmată de rezultatele ADN. Până în acest moment se știe faptul că nașterea a avut loc în toaleta Secției de Chirurgie a Spitalului din Târgu-Cărbunești, acolo unde se intră doar pe bază de cartelă. După ce a fost

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan a votat pentru oamenii tăcuţi, cinstiţi, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până astăzi: „Am votat pentru dreptate” | VIDEO

Libertatea acum 23 minute
Nicușor Dan, candidat independent, a votat duminică la alegerile prezidențiale în jurul orei 8.30. Primarul Capitalei a spus că votul său este pentru mulți oameni tăcuți, cinstiți, muncitori pe care nu i-a reprezentat nimeni până acum. El a votat îm

Live Text Prezenţa la vot alegeri prezidenţiale 2025 – turul 1

Libertatea acum 23 minute
Secţiile de votare din toată ţara s-au deschis, duminică, 4 mai, la ora 07.00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025. Peste 18 milioane de români sunt chemaţi la vot pentru a-l alege pe noul preşedinte al României. Acestea sunt prim

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a votat pentru a-și alege succesorul la Cotroceni: „Vremurile liniștite au apus” I VIDEO

Libertatea acum 23 minute
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, și-a exercitat dreptul de vot duminică la Școala Gimnazială nr. 150, subliniind importanța acestor alegeri.

Alegeri prezidențiale 2025 George Simion a votat împreună cu Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 mai 2025, George Simion alături de Călin Georgescu au mers împreună să-și exercite dreptul la vot. George Simion a fost însoțit de Călin Georgescu la urne, la primele ore ale dimineții, după ce s-au deschis urnele.

Președintele unei secții de votare, reținut pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale

HotNews acum o ora
Un profesor de limba latină din Timișoara, președinte al unei secții de votare din municipiu, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, duminică, sub acuzația de racolare de minori în scopuri sexuale, informează Inspectoratul de Poliție Județean

Alegeri prezidențiale 2025. Cristian Terheș, la vot: „Îmi doresc o Românie care să-și conserve valorile naționale și să-și promoveze interesul național”

HotNews acum 25 minute
Cristian Terheș, candidat la alegerile prezidențiale, a votat la Liceul „Jean Monnet” din Capitală și a îndemnat electoratul „să iasă la vot și să voteze cu acel candidat în care cred”, transmite News.ro. Terheș consideră că aceste alegeri prezidenț

BBC: Rezultatul alegerilor din România este aşteptat cu nervozitate în capitalele europene, la Washington, Kiev şi Moscova

HotNews acum 2 ore
Românii vor încerca din nou să aleagă duminică un nou preşedinte, la şase luni după ce prima încercare s-a încheiat cu scandal şi confuzie, scrie BBC, potrivit News.ro. Un outsider radical cu înclinaţii mistice, Călin Georgescu, s-a clasat pe primul

Alegeri prezidențiale 2025. Zeci de sesizări legate de propagandă electorală înaintea deschiderii urnelor, primite de MAI

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne MAI anunţă că structurile sale au primit zeci de sesizări legate de propagandă electorală în perioada dinaintea deschiderii urnelor, potrivit News.ro. În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, s

MAI: „Cinci zeci de posibile incidente electorale pe parcursul zilei de sâmbătă și al nopții”

Gandul acum o ora
Pe parcursul zilei de ieri și al nopții, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost sesizate cu privire la 50 de posibile incidente electorale în legătură cu alegerile prezidențiale printre care 34 de semnalări de continuare a propaga

LIVE Război în Ucraina, ziua 1166: Atac nocturn cu drone al Rusiei asupra Kievului. Mai multe clădiri și mașini au fost incendiate

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului, în timpul nopții. Potrivit oficialilor din capitala ucraineană, mai multe clădiri rezidenţiale şi maşini au fost incendiate în tot oraşul, scrie Reuters, citată de News.ro. Evoluțiile de duminică, ziu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/30°
lun.

14°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/25°
lun.

9°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/26°
lun.

10°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°