Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat că Laszlo Tokes are o gândire primitivă devreme ce sâmbătă fostul vicepreşedinte al Parlamentului European i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, un protectorat asupra Transilvaniei.
Laszlo Tokes nu face decât să demonstreze o dată în plus că are o gândire primitivă! Trăieşte în altă epocă, în vremea protectoratelor, nu înţelege lumea de astăzi, construcţia Uniunii Europene, valorile în care credem cu toţii. Culmea ironiei, el este nu numai europarlamentar, ci şi un fost vicepreşedinte al Parlamentului European", a declarat Ivan., potrivit Agerpres.
"Românii trebuie să ştie că şi în Parlamentul European Laszlo Tokes s-a făcut de foarte multe ori de râs şi nu mai este luat de absolut nimeni în serios", a subliniat eurodeputatul PSD. "Eu sunt în Comisia de cultură împreună cu Laszlo Tokes şi vă spun că s-a făcut de râs şi acolo şi nu mai crede nimeni în ceea ce spune", a argumentat sursa citată.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat că Laszlo Tokes are o gândire primitivă devreme ce sâmbătă fostul vicepreşedinte al Parlamentului European i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, un protectorat asupra Transilvaniei.
Laszlo Tokes nu face decât să demonstreze o dată în plus că are o gândire primitivă! Trăieşte în altă epocă, în vremea protectoratelor, nu înţelege lumea de astăzi, construcţia Uniunii Europene, valorile în care credem cu toţii. Culmea ironiei, el este nu numai europarlamentar, ci şi un fost vicepreşedinte al Parlamentului European", a declarat Ivan., potrivit Agerpres.
"Românii trebuie să ştie că şi în Parlamentul European Laszlo Tokes s-a făcut de foarte multe ori de râs şi nu mai este luat de absolut nimeni în serios", a subliniat eurodeputatul PSD. "Eu sunt în Comisia de cultură împreună cu Laszlo Tokes şi vă spun că s-a făcut de râs şi acolo şi nu mai crede ni