Puţin îmi pasă că voi fi catalogat dus cu pluta. Puţin îmi pasă că unii vor spune că fabulez. Puţin îmi pasă că se vor găsi mai ştiu câţi “progresişti” care sa susţină că ideile mele sunt “ceauşiste”. Puţin îmi pasă că vor spune mulţi că îmbrăţişez teorii ale conspiraţiei “aberante”. Puţin îmi pasă că voi deranja anumite cercuri ale puterii printre care şi ale serviciilor care ar trebui să se ocupe de exact ceea ce voi spune eu aici şi nu de lenjeria intimă a elevilor de liceu.

Mie îmi pasă de ceea ce se întâmplă ţara mea aşa cum am învăţat despre ea de-a lungul timpului, cu bune cu rele, cu fapte de care sunt mândru şi fapte care aş fi vrut să nu se întâmple, cu istoria ei, mai eroică şi mai ruşinoasă, cu eroii, domnitorii, scriitorii, savanţii artiştii ei, unii mai talentaţi, mai învăţaţi, alţii mai puţin, unii mai virtuoşi alţii mai păcătoşi. Toţi aceşti oameni, toate aceste evenimente formează la un loc moştenirea poporului căruia îi spunem român, chiar dacă mulţi nu sunt de acord, din varii motive, toate aceste evenimente care s-au petrecut în această zonă geografică căreia îi spunem România şi pe lângă actualele graniţe, toate pietrele praful, aerul, solul şi subsolul cu dovezile arheologice, cu aurul, petrolul, gazele, cetăţile acoperite de pământ, scrierile, muzica, operele compuse pe acest pământ, au format şi formează ceea ce astăzi încă numim România.

Toate acestea însă vin din vechime, o vechime pe care unii nu vor să o recunoască, unii nu vor să o accepte, unii nu vor să o scoată la suprafaţă, unii nu vor să o lasă să se exprime, alţii vor să o îngroape sau să o distrugă pentru că reprezintă un pericol. Un pericol la adresa unei Europe care sub masca civilizaţiei şi “progresului”, a unei “democraţii” impuse de o “elită” financiară străină de chiar interesele ţărilor care o compun, un pericol la adresa unor interese meschine de dominaţie su