Miercuri, 31 iulie, Consiliul Local Lupeni se întâlneşte în cadrul şedinţei ordinare din această lună. Doar cinci puncte sunt pe ordinea de zi, dintre care obişnuitul punct de „Diverse”.
Interesant este că două dintre punctele de pe ordinea de zi sună exact la fel: Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziţionării serviciilor juridice de consultanţă asistenţă şi reprezentare a municipiului Lupeni şi Consiliului Local Lupeni.
Evident, după ce la ultima şedinţă de consiliu local, acest proiect de hotărâre a fost respins, din cauză că el nu oferea informaţii concrete, ba din contră dezinforma consilierii, cărora li se cerea votul, acum apare în aceeaşi formă. La ultima şedinţă consilierii au aflat, din întâmplare, şi după multe întrebări şi insistenţe, că proiectul vorbea despre prelungirea contractului pe care primăria îl avea deja cu Marioara Avram, un avocat din Deva. Niciunde în conţinutul proiectului nu se specifica aşa ceva, nici măcar în nota de fundamentare. Nu erau oferite nici informaţii de genul ce conţine contratul, cum este plătit avocatul şi cum a decurs activitatea lui până acum. Atunci consilierii au respins proiectul de hotărâre, şi, aşa cum bănuiam, primarul l-a reintrodus pe ordinea de zi cu următoarea ocazie, iar de data aceasta probabil va fi de faţă la şedinţă pentru a se asigura că maşina de vot funcţionează. Sau, ar mai exista o posibilitate: proiectul să aibă un amendament în care să se specifice faptul că serviciile se achiziţionează în urma unei licitaţii de oferte. Aşa, achiziţia nu ar mai fi servită, ca până acum, măcar s-ar da impresia de justeţe în alegerea unui reprezentant pentru procesele primăriei, plătit, fireşte, din bani publici.
Pe lângă acest proiect care, ciudat, apare de două ori pe ordinea de zi, se mai supune votului organigrama şi statut de funcţii ale aparatului de specialitate al Primărie