Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admisă cu nota10 la Medicină, în Timişoara

Publicat in Pandurul, luni 29 iulie 2013 ·

O tânără din Gorj a fost admisă la Universitatea “Victor Babeş” din Timişoara cu media 10. Este vorba de Alina Gîrniceanu din Ţicleni care a finalizat studiile liceale la un colegiu din Craiova, iar din toamnă va face primii paşi spre cariera de medic. O aşteaptă şase ani de studiu, însă nu se sperie şi spune că se va strădui să devină un medic de prestigiu.

Alina a reuşit performanţa să fie prima pe lista admişilor la specializarea Medicină Generală din cadrul Facultăţii de Medicină - Universitatea “Victor Babeş” din Timişoara. A intrat cu media 10, reuşită pe care tânăra spune că o datorează profesorilor de la colegiul din Craiova, care au ghidat-o de-a lungul anilor de liceu. “Au fost şase note de 10, dar fiind mediile la egalitate ne-a repartizat în funcţie de media de la bacalaureat, de la limba română, şi se pare că am avut-o cea mai mare dintre cei cu zece. Am optat pentru medicină generală, la fără taxă. Am susţinut examen, din anatomie şi chimie organică. Au fost 959 de candidaţi pentru 299 de locuri bugetate şi 110 locuri cu taxă. Eu am terminat liceul în Craiova, la Colegiul Naţional “Elena Cuza”. L-am considerat un bun liceu şi chiar mă bucur că am terminat la această unitate, m-a ajutat foarte mult. Am avut profesori care au fost modele pentru mine în viaţă”, a spus Alina Gîrniceanu.

Vrea să-i vindece pe suferinzi

A învăţat mult pentru a reuşi ce şi-a propus. Toate vacanţele le-a dedicat studiului, iar acum culege roadele muncii sale. Alina mai spune că îşi doreşte să fie medic, ca să poată ajuta oamenii. “Aş vrea să termin facultatea chiar cu 10 dacă este posibil, vreau să am medii mari în orice caz. Mi-am dorit foarte mult să devin medic şi acest vis m-am motivat să reuşesc, să învăţ, în fiecare noapte. Vacanţele de vară, de iarnă, de Paşte, le-am cam pierdut pentru a avea rezultate bune. Îmi place mult chirurgia, dar încă nu m-am

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 8 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 6 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 9 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Rareș Bogdan, despre interdicția lui Simion în Ucraina: „Ciolacu a cerut explicații de formă și exact așa le-a primit/ Și-l dorește în turul 2”

HotNews acum 7 ore
Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan l-a acuzat pe Marcel Ciolacu că a cerut explicații „de formă” privind decizia autorităților ucrainene de a impune o interdicție pentru intrarea în țara vecină a lui George Simion, știind că adresa trimisă de că

UPDATE - Neamţ: Autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism, implicate într-un accident rutier / Maşina s-a răsturnat, iar şoferul acesteia a fost scos de martori / Cum s-a produs evenimentul

News.ro acum 9 ore
Un autocar în care se aflau 16 persoane şi un autoturism au fost implicate, vineri seară, într-un accident rutier în judeţul Neamţ, iar în urma impactului maşina a părăsit drumul şi s-a răsturnat. Şoferul acesteia a fost scos de martorii evenimentul

Sylvester Stallone îl declară ”admirativ” pe Trump, ”un personaj mitic”, ”un al doilea George Washington” şi-l evocă pe Isus

News.ro acum 14 ore
Interpretul lui Rocky şi Rambo, Sylvester Stallone, în vârstă de 78 de ani, salută ”admirativ” victoria lui Donald Trump, un ”personaj mitic”, pe care-l compară cu primul preşedinte american, George Washington. Donald Trump, care-şi multiplică luări

Ministrul de externe al Ungariei: Să facem tot posibilul ca România să intre în Schengen, interesele naţionale coincid

HotNews acum 13 ore
Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului de la Budapesta, Peter Szijjarto, a declarat vineri, la Miercurea-Ciuc, că interesele naţionale ale României şi cele ale Ungariei coincid în privinţa aderării ţării noastre la spaţiul Schengen cu drepturi d

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°