Moftinenii s-au distrat pe cinste la cea de-a XIII-a ediţie a zilelor comunei. Adevărul este că moftinenii au şi ce sărbători: Moftinul este comuna cu cele mai multe proiecte europene din judeţul Satu Mare, fapt subliniat de către conducerea Consiliului Judeţean. Evenimentul s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, în frunte cu deputatul Octavian Petric, prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, alături de gazda manifestărilor: primarul comunei Moftin, Gheorghe David. Pe scena principală, amenajată în complexul sportiv, au urcat nume grele ale muzicii populare româneşti, respectiv Marius Ciprian Pop şi Mihai Maris – acompaniaţi de Ansamblul Ceatăra din Carei, condus de Adrian Paşca, Ioan Bocşa, Sergiu Cipariu, Ovidiu Olari, Veronica Macarie Moldovan – sub acompaniamentul orchestrei condusă de Ovidiu Barteş, în timp ce capul de afiş al evenimentelor a fost trupa Mandinga. Mulţumiri participanţilor
Evenimentele de ieri au debutat de la ora 11.00 cu un Te Deum religios, urmat de un microrecital al Corului Bisericii Ortodoxe din Moftinu Mic, condus de Doina Bala, respectiv de un moment artistic susţinut de elevii Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazul” Moftinu Mic, sub coordonarea directorului adjunct Mihaela Bontea. De la ora 12.00 a avut loc ceremonia depunerii de coroane la monumentul închinat voievodului Mihai Viteazul. Astfel, au depus câte o coroană de flori Primăria Moftin, Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Uniunea Social-Liberală, Partidul Democrat-Liberal şi Forumul Democrat German. Manifestările au continuat cu un moment oferit de majorete şi un recital al Fanfarelor reunite de la Petreşti şi Căpleni, conduse de profesorul Mircea Câcu, după care primarul Gheorghe David a declarat deschise Zilele comunei. “Le mulţumesc t