Pe 26 iulie 2013, ITF a dat pu-blicităţii prima listă cu jucătorii care s-au înscris la competiţia internaţională de tenis masculin de la arenele CFR Iaşi. În perioada 9-18 august 2013, Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis organizează al doilea turneu internaţional al verii, cu premii totale de 15.000 dolari, după cel feminin din luna iulie, care a avut premii de 10.000 dolari.
La „prima strigare” se regăsesc jucători bine cotaţi în topul mondial ATP, din Spania, Belgia, Venezuela, România, Croaţia, Portugalia, Franţa, Italia, Mexic, Cehia, Republica Moldova, în capul listei fiind spaniolul Javier Marti (locul 200 ATP), românul Victor Crivoi (206 ATP), belgianul Arthur De Greef (249 ATP) şi venezueleanul David Souto (284 ATP), care au participat în carieră şi la turneele de Grand Slam ale lumii. Pe tabloul de calificări de 48 sunt nominalizaţi 42 sportivi, din Chile, Austria, Germania, Franţa, Italia, Rep. Moldova, Cehia, Slovacia, Bolivia, România, Serbia, Portugalia, Ucraina, Israel, Polonia, Elveţia, alte şase poziţii urmând a fi ocupate cu sportivii care vor beneficia de wild-carduri din partea clubului organizator CFR Iaşi.
Pe lista din calificări se regăsesc nume importante din tenisul mondial, dar şi adjudeanul Teodor Apostu.
Pe 26 iulie 2013, ITF a dat pu-blicităţii prima listă cu jucătorii care s-au înscris la competiţia internaţională de tenis masculin de la arenele CFR Iaşi. În perioada 9-18 august 2013, Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Federaţia Română de Tenis organizează al doilea turneu internaţional al verii, cu premii totale de 15.000 dolari, după cel feminin din luna iulie, care a avut premii de 10.000 dolari.
La „prima strigare” se regăsesc jucători bine cotaţi în topul mondial ATP, din Spania, Belgia