Moto:
„Care va să zică, eu dau scrisoarea după andresă. Dacă nu găsesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivaz: «andrisantul necunoscut», ori «nu se află», ori «mort», care va să zică fiecare după cum devine...“.
(I.L. Caragiale - „O scrisoare pierdută“)
Scandalul „Bubico“, între Primăria Craiova şi ONG-urile pentru protecţia animalelor, continuă. După cum relatam la începutul acestei luni („Bruxellesul intervine în scandalul «Bubico»“ - GdS, luni, 8 iulie 2013), „Intergroup on the welfare & conservation of animals“, o organizaţie care reuneşte 51 de europarlamentari, a adresat o scrisoare către primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, căreia i-a cerut să permită accesul ONG-urilor în incinta adăpostului canin de la Pod Breasta, inaugurat la sfârşitul lunii mai 2013. Printre vicepreşedinţii Intergroup se numără şi Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta. „Felicităm municipalitatea pentru că a investit pentru a avea condiţii mai bune pentru adăpostirea câinilor comunitari, dar dezaprobăm maniera în care animalele sunt tratate în acest adăpost“, se arată în scrisoarea semnată de preşedintele organizaţiei, Dan Jorgensen. În această scrisoare se mai spune că „adăpostul practică aşa-numita regulă a omorârii «câinilor agresivi» în termen de o săptămână de la prindere. Faptul că reprezentanţi ai forţelor de ordine au fost angajaţi ca să împiedice accesul ONG-urilor în adăpost ne indică vădit că publicul nu trebuie să ştie ce se întâmplă în spatele uşilor închise“. În încheiere, membrii Intergroup roagă primăria să asigure „un tratament uman“ faţă de câinii din adăpostul Craiovei şi recomandă autorităţilor să colaboreze cu ONG-urile. Asociaţiile „Speranţă pentru animale“ şi „Viaţa animalelor“ au dat în judecată SC Salubritate Craiova SRL, administratorul stabilimentului, pentru a avea acces la adăpostul canin.
Olguţa acuză ONG-urile
@