Pe vremea când era un prosper om de afaceri, sirianul Omar Hayssam, acum teroristul numărul 1 al României, a avut grijă să-şi aranjeze atât familia, cât şi amanta, ambele trăind acum în lux. În timp ce Adela Hayssam şi cei şapte copii locuiesc într-o vilă pe malul Lacului Snagov, Violeta Pârvan şi fetiţa ei au o casă în Otopeni.
Avea 25 de ani când a venit în România să facă facultatea. Era unul dintre zecile de studenţi sirieni care s-au înscris la şcoală la Bucureşti. Omar Hayssam (acum în vârstă de 50 de ani) a făcut Facultatea de Drumuri şi Poduri de la Institutul de Construcţii.
Primii bani i-a făcut din afaceri cu blugi, pe care-i vindea mai ales colegilor de facultate. În acea perioadă, a cunoscut-o pe Adela, care, după absolvire, avea să-i devină soţie, primind, astfel, cetăţenia română. În familia Hayssam a apărut, la scurt timp, primul copil, cei doi având, în prezent, şapte, dintre care doi majori. În anii '90, Hayssam şi-a adus în România şi doi dintre cei cinci fraţi şi s-au apucat de afaceri. Au înfiinţat sute de firme pe care, apoi, le înstrăinau după ce derulau afaceri păguboase pentru stat.
Vila familiei Hayssam are ieşire direct către Lacul Snagov
Afacerile din imobiliare, industria lemnului, ape minerale, auto şi comerţ au prosperat, iar, în 2005, Omar Hayssam se afla pe locul doi în topul bogătaşilor din România, cu o avere de circa 100 de milioane de euro. Hayssam şi familia trăiau în lux. Dintre multele sale proprietăţi, cea mai extravagantă era cea de pe malul Lacului Snagov. O vilă impunătoare, retrasă, înconjurată de pădure.
Cu o aşa avere şi un aşa statut, era nepotrivit să nu aibă şi o amantă. Hayssam a cunoscut-o pe avocata Violeta Pârvan, pe care a şi angajat-o, mai ales că el începuse să aibă probleme cu justiţia. Din relaţia celor doi a rezultat un copil, o fetiţă care, în pr