Din totdeauna, dacă se cercetează cu atenţie evoluţia societăţii umane, nu a existat linişte şi armonie deplină între oameni. Încă din zorii primelor forme de organizare socială, începând cu structurile migratoare şi terminând cu cele sedentare a ucide a fost ceva normal. Indiferent că avem de-a face cu un individ, bărbat sau femeie, indiferent că avem de-a face cu un grup care, în ceea ce priveşte dimensiunea sa poate ajunge până la ceea ce numim popor, reducând totul la esenţial, scopul final al uciderii este acelaşi: supravieţuirea. Din acest punct de vedere, omul nu este mai deosebit în comparaţie cu celelalte specii de vertebrate.

Bilanţul social, moral şi politic al săptămânii care tocmai s-a-ncheiat, este din păcate la fel de sângeros ca şi al săptămânilor precedente. Sâmbătă, în Cairo, într-un spital de campanie, improvizat în mijlocul taberei partizanilor preşedintelui egiptean dat jos de la putere, Mohamed Morsi, au fost aduse trupurile a 37 de bârbaţi, ucişi în stradă de către forţele de represiune ale armatei. Bărbaţi şi femei s-au îngrămădit în cartierul cairot pentru a vedea dacă printre cei morţi nu este vreuna din rudele lor. Când cadavrele, înfăşurate în linţolii pătate de sânge, au fost transportate prin mulţime, aceasta spunea scurte rugăciuni pentru sufletele celor morţi, urmate de strigătele: “Să fie executat tiranul Al-Sissi !”.

În aceiaşi zi de sâmbătă, în Alep, Siria, considerat de către guvernul de la Damasc principalul oraş al opoziţiei, armata credincioasă încă lui Al-Assad, trăgând cu rachete sol-sol, a ucis 29 de civili, din care 19 erau copii. Cifrele au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice de către membri Observatorului sirian al drepturilor omului (OSDO). Rachetele trase de armată trebuiau să lovească cartierul general al grupării “Statul islamic din Irak şi Levant” de orientare jihadistă, aflat în cartierul Bab Nairab,