Bourceanu şi colegii săi vor avea parte, marţi seară (ora 19.00, Digi Sport 1), de cel mai dificil meci al lor în acest început sezon. „Adevărul“ prezintă avantajele şi dezavantajele unei formaţii, care va ataca poarta lui Tătăruşanu cu doi fotbalişti care au dat 33 de goluri în ultima stagiune.
Pregătită de Duşan Uhrin jr, fost antrenor la Poli Timişoara şi CFR Cluj, Dinamo Tbilisi are amintiri plăcute din cele două confruntări europene pe care le-a avut cu formaţiile româneşti.
Prima dată, în octombrie 1987, a eliminat Victoria Bucureşti în „optimile“ Cupei UEFA, după un succes, scor 2-1, în România, urmat de un 0-0 pe teren propriu. Şapte ani mai târziu, în august 1994, Universitatea Craiova a părăsit Cupa UEFA, în primul tur, după o „dublă“ cu georgienii în care aceştia s-au impus şi acasă, 2-0, dar şi în deplasare, 2-1.
Probabil, încurajaţi şi de această statistică, într-un sondaj postat pe site-ul oficial al clubului, 86 din fani au pronosticat o victorie, azi, pentru trupa lui Duşan Uhrin jr. Într-un sondaj similar, de această dată pe site-ul digisport.ro, 86% dintre cei care şi-au exprimat opţiunea au mizat pe un succes al roş-albaştrilor la Tbilisi.
Xisco şi Dvali = 33 de goluri
Avantajul numărul 1 al lui Dinamo e faptul că, spre deosebire de Steaua, are doi atacanţi foarte buni, care joacă de mult timp împreună. Spaniolul Xisco Munoz (fost la Levante, Betis, Valencia) a fost golgheterul primei ligi, în Georgia, în sezonul trecut cu 17 reuşite. Pe locul doi în clasamentul golgheterilor a fost colegul său gruzin din ofensivă, Jaba Dvali, care a avut 16 goluri.
Cea mai mare problemă a lui Dinamo e că a disputat doar două partide oficiale, în acest sezon, ambele cu amatorii feroezi de la Streymur, în turul II preliminar al Ligii Campionilor (scor 9-2 la general). Campion