Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Sorin Ţerbea. Pasiunea pentru elicoptere i-a adus numai ghinioane, apoi moartea. Rămân în spate afaceri cu salubrizare, hoteluri şi un club de futsal

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 · ·

Omul de afaceri mureşean Sorin Ţerbea era cunoscut pentru micile sale excentricităţi. Cel mai cunoscut moft al acestuia îl reprezintă elicopterul, implicat în urmă cu doi ani în celebrul scandal de corupţie în care a fost implicat atât Ţerbea, cât şi fostul şef al arbitrilor, Vasile Avram. Pasiunea lui, elicopterul, a fost cea care i-a adus acum moartea.

Omul de afaceri Sorin Ţerbea şi alte patru persoane s-au prăbuşit cu elicopterul, luni seară, la ora 20.23, în localitatea Tăureni, aflată la 45 de kilometri de Târgu-Mureş. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a fost rănită grav, în urma prăbuşirii.

Orice mureşean ştia că „elicopterul negru“ care traversează din când în când văzduhul oraşului îi aparţine omului de afaceri. Acesta este cunoscut pentru afacerile cu salubrizare, hoteluri şi pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Futsal a României. Apropierea de clubul de fotbal FCM i-a adus numai probleme, iar elicopterul său a fost în prim plan.

Sorin Ţerbea este administratorul societăţii Salubriserv SA, care a obţinut atât contractul de salubritate a oraşului, cât şi contracte pentru deszăpezirea arterelor din oraş şi judeţ. Omul de afaceri este implicat şi în activităţi sportive. Acesta a finanţat echipa de volei masculin CS Torpi, dar a renunţat la aceasta după rezultatele dezastruoase obţinute în campionat. De la volei, Ţerbea a trecut la futsal, fiind preşedintele şi finanţatorul echipei de fotbal în sală City'us Târgu-Mureş, multiplă campioană a României.

Elicopterul „cu ghinion“ a fost vândut repede după eliberarea din închisoare a proprietarului. Ţerbea şi-a cumpărat la scurt timp un nou elicopter, mai mare, cu care să îi transporte pe jucătorii naţionalei de futsal. Omul de afaceri mureşean Sorin Ţerbea îndeplinea şi funcţia de reprezentant al futsalului în Comitetul Executiv al FRF.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 35 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°