Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Imnului Naţional celebrată la Braşov. „Deşteaptă-te române“ a fost compus în oraşul de sub Tâmpa

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, la Prefectură şi la Garnizoana Braşov vor fi organizate ceremonii militare dedicate acestei sărbători. În Piaţa Sfatului va fi vernisată o expoziţie unde vizitatorii pot vedea în premieră documente orgininale legalete de Andrei Mureşanu, autorul imnului României.

„Deşteaptă-te, române!” este imnul României inca din 1990. Imnul a fost compus şi cântat la Braşov de Andrei Mureşanu, deşi oficial cântecul este atribuit lui Anton Pann,

Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soţia lui Andrei Mureşanu, Susana. În mai 1848 erau adunaţi la Brasov mai mulţi fruntaşi ai românilor, cum ar fi Bălcescu, fratii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri, Bolintineanu. „De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, barbătul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris si a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române!»“, spune Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor, citat de brasovultau.ro. Poezia a fost publicată în 21 iunie 1848 sub titlul Răsunet.

Sora lui Andrei Mureşanu a mai scris în însemnările sale că poetul şi-a luat băieţii de şcoala primară şi a mers cu ei pe Tâmpa unde au cântat cu toţii Deşteaptă-te Române. Scrierile istorice spun că Gheorghe Ucenescu a adaptat versurile pe melodia Din sânul maicii mele a lui Anton Pan, la cererea lui Andrei Mureşanu.

„Luând in considerare şi tradiţia orala a familiei Mureşenilor care îl indica pe Andrei ca fiind un muzician talentat, îndrăznim să avansăm ca fiind cea mai probabilă ipoteza în care Andrei Muresanu a fost autorul propriu-zis al versurilor şi autor moral al melodiei“, mai spune Valer Rus. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum 56 minute
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Ministerul Sănătăţii: 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din toată ţara, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale / Bugetul total este de aproape 20 de milioane de lei

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din întreaga ţară, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-sc

Miniștrii apărării din statele membre NATO se întâlnesc miercuri pentru a discuta despre consolidarea ripostei în urma incursiunilor ruse în spaţiul aerian european

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii Apărării din statele membre NATO, reuniţi miercuri la Bruxelles, urmează să discute despre mijloace de consolidare a Alianţei, în urma unor multiple incursiuni ruse în spaţiul aerian europe

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 2 ore
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

TopBet intră în joc: Noul brand de pariuri sportive marca Soft2Bet din România

HotNews acum 25 minute
TopBet, noul brand de pariuri sportive online al Soft2Bet, s-a lansat oficial pe piața din România cu o promisiune clară: o experiență de pariere intensă, captivantă și personalizată, centrată pe competițiile care contează cu adevărat pentru fani. T

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Garda de Mediu derulează prima acţiune cu drone,pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri în judeţul Ilfov

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prima acţiune pentru controlul şi prevenirea arderilor ilegale de deşeuri, în care vor fi folosite drone, va fi desfăşurată în Sinteşti, judeţul Ilfov, a anunţat, miercuri, Garda Naţională de Mediu (

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°