Întrebare: Dacă intrăm în profunzimea teoriei, care ar fi relaţia dintre aceste condiţionări?

Răspuns: După promotorii acestei doctrine, proprietatea este văzută ca o sursă de putere reală şi practic necesară pentru a instituţionaliza noţiunea abstractă de libertate şi reprezintă împlinirea nevoilor spirituale ale omului, o expresie a personalităţii sale. Fără proprietate, omul se consideră a fi dezumanizat. (Nota bene: Nu toată lumea subscrie la această ultimă afirmaţie !).

Î.: Care ar fi elementele neelucidate în cazul acestei doctrine?

R.: Sunt câteva probleme sensibile, precum:

- Cum să se facă transferul de proprietate de la capitalul concentrat în alte mâini în mâna membrilor societăţii?

- Şi această doctrină este, în fond, tot o concentrare de capital. În acest caz nu se poate vorbi de formarea unui nou tip de monopol ?

- Nu cumva este tot o filosofie utopică, lipsită de realism?

Î.: Întrucât majoritatea interviului se circumscrie ideii concentrării de capital ar fi nevoie să intrăm în detaliile acestui fenomen?!

R.: Toată lumea ar dori să concentreze capital, însă tradus în practică este tendinţa manifestă a naţiunilor mari.

Î.: De ce numai naţiunile mari reuşesc acest lucru?

R.: Întrucât se face prin controlul exercitat asupra preţului forţei de muncă.

Î.: Care sunt resorturile psihologice ce facilitează realizarea concentrării de capital?

R.: Baza ideatică este că există întotdeauna cineva, undeva, dispus să muncească pentru mai puţin.

Î.: Care este filosofia economică al acestui demers?

R.: Toţi cei care sunt implicaţi în fenomene economice cunosc că munca este o cheltuială care trebuie cât mai atent gestionată, dacă este posibil, chiar eliminată.

Dar forţa de muncă nu înseamnă doar cheltuieli, este însuşi motorul afacerilor – este sursa