Tratamentele antifungice cu ketoconazol ar trebui retrase din farmacii. Recomandarea vine din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), potrivit căreia persoanele care utilizează un astfel de medicament riscă să sufere de leziuni hepatice.
„Pacienţii care utilizează, în prezent, ketoconazol oral pentru infecţii fungice ar trebui să discute cu medicii lor despre tratamente alternative adecvate. Medicii nu trebuie să mai prescrie ketoconazol oral, fiind necesară analizarea opţiunilor de tratament pentru pacienţi”, se arată într-un comunicat al EMA.
Recomandarea la nivelul UE vine în urma deciziei de suspendare a comercializării dispusă de autoritatea de profil din Franţa. Aceasta a concluzionat că raportul beneficiu-risc în cazul acestei categorii de medicamente „a fost unul negativ, din cauza nivelului ridicat de leziuni hepatice asociat”. De asemenea, arată EMA, s-a ţinut cont de faptul că, în prezent, există tratamente alternative considerate a fi mai sigure.
Reacţia autorităţilor din România
În România medicamentele care conţin ketoconazol se vând în continuare în farmacii. „Chiar dacă este o recomandare a Agenţiei Europene a Medicamentului, noi retragem tratamentele din farmacii atunci când primim o circulară din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM). Până atunci vom continua să le vindem”, a declarat pentru gândul Doina Oprea, patroana unui lanţ de farmacii din România.
Contactaţi de gândul reprezentanţii ANM au precizat că autorităţile din România nu sunt obligate să retragă, deocamdată, medicamentele care conţin ketoconazol, deoarece nu este o decizie a Comisiei Europene. „Deocamdată nu se retrage nimic de pe piaţa din România. EMA a transmis doar o avertizare. În prezent se analizează această situaţie, iar în cazul în care se va lua decizia ca medicamentele pe bază de ketoconazol să se retragă din farmaciil