Livrările de energie către comercianţi şi tranzacţiile cu certificate verzi vor fi incluse în sistemul de taxare inversă, unde taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, pentru combaterea evaziunii fiscale şi eliminarea problemelor de lichidităţi ale operatorilor.
Decizia va fi adoptată, marţi, de Guvern prin ordonanţă.
Până în prezent, România a aplicat taxarea inversă doar la cereale, dar Consiliul Uniunii Europene a decis, în urmă cu o săptămână, că sistemul poate fi extins temporar şi în alte domenii cu risc de fraudă.
În prezent, pentru livrările de energie către comercianţi persoane impozabile, precum şi pentru tranzacţiile cu certificate verzi este aplicat regimul normal de taxare din punct de vedere al TVA.
Prin introducerea taxării inverse, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial, plata taxei fiind deplasată din sarcina furnizorului în cea a beneficiarului.
În luna octombrie a anului trecut, Guvernul a cerut la Bruxelles ca termenul de aplicare a taxării inverse la cereale să fie prelungit cu încă doi ani, până în 2015, bazat pe faptul, conform unui document prezentat atunci de MEDIAFAX, că Bulgaria şi Ungaria au cerut la rândul lor o astfel de derogare, iar un refuz pentru România ar genera discriminări.
Aceasta urma să fie a doua derogare de la sistemul fiscal normal, după ce, în iunie 2011, Guvernul a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice pentru o perioadă de doi ani. Autorităţile au explicat atunci că această măsură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale, prin eliminarea "firmelor fantomă" care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată.
Comisia Europeană a respins însă cererea Guvernului, arătând că procedura nu ar trebui folosită sistematic pentru a compensa "o supraveghere inadecvată" de că