Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Şova: Master Planul pe Transporturi va fi gata în luna septembrie

Publicat in Income Magazine, luni 29 iulie 2013 ·

Master Planul final pe Transporturi va fi gata în luna septembrie 2013, a declarat duminică, într-o emisiune la Antena 3, ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

'Un prim draft al Master Planului pe Transporturi va fi gata în luna august, urmând ca documentul să fie finalizat în luna septembrie. Pe baza acestui document vor putea fi stabilite investiţiile care vor fi făcute în domeniul transporturilor în perioada 2014-2020. Ceea ce pot însă să vă promit este faptul că peste trei ani de zile românii vor putea parcurge distanţa dintre Craiova şi Constanţa doar pe autostradă, în timp ce distanţa dintre Constanţa şi staţiunile de la munte va fi acoperită în cea mai mare parte de autostradă, cu excepţia unei mici porţiuni de drum expres. De asemenea, tot pe autostradă se va putea circula şi între Nădlac şi Sibiu', a afirmat Dan Şova.

Potrivit acestuia, Centura de Sud a Capitalei va fi gata în anul 2016, concesiunea urmând să fie atribuită până în noiembrie 2013. Ministrul a arătat că este nevoie de un an de zile pentru perioada de proiectare şi de doi ani pentru cea de realizare.

'Centura de Sud a Capitalei va avea o lungime de 48 de kilometri şi va îngloba 24 de poduri. Este o lucrare complexă Termenul de finalizare a acestui obiectiv este anul 2016 sau chiar după, la fel ca şi pentru porţiunea Nădlac-Sibiu sau pentru sectorul care va uni Clujul cu Coridorul 4', a precizat Dan Şova.

În ceea ce priveşte lotul 1 Nădlac-Arad, licitaţia va fi reluată întrucât ea fusese câştigată de firma Romstrade ( aparţinând omului de afaceri Nelu Iordache aflat în prezent în arest într-un dosar de deturnare de fonduri în cadrul unui contract de construcţie a unui tronson de autostradă cu sprijin financiar european - n.r.). Lotul doi din Nădlac -Arad este realizat în proporţie de 85%, pentru rest

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum o ora
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul Educației, mesaj amplu despre „măsurile de criză adoptate”. Daniel David: Dacă tot este un guvern de sacrificiu, atunci să merite!

HotNews acum o ora
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj despre măsurile ce vizează sectorul pe care îl gestionează, luni, și a declarat că „alergarea după norme și burse ca scopuri în sine ne îndepărtează de educația de calitate și blochează ancorare

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 3 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

30°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°