Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lugojeanul de Cartea Recordurilor a pornit intr-o noua calatorie. Vasile Stoica va merge intr-un scaun cu rotile special pana la Capul Nord

Publicat in Opinia Timisoarei, luni 29 iulie 2013 ·

TIMISOARA. Temerarul lugojean Vasile Stoica a pornit intr-o calatorie, pe fotoliul sau rulant, pana la Capul Nord, cel mai nordic punct al Europei, intr-o expeditie care se va incheia la mijlocul lunii octombrie.

Si-a luat cu el strictul necesar, dar nu a uitat de steagul tricolor pe care a inscris numele tarii sale, Romania si a pornit la drum.

“Am la mine trusa medicala, trusa de reparat defectiuni, un jurnal de drum pe care il dau la semnat si stampilat peste tot pe unde trec, un minilaptop cu care tin legatura cu prietenii mei pe Facebook. Mai am apa, suc si de mancare foarte putin deoarece ma opresc pe traseu unde mi se face foamne, si o pelerina de ploaie. Nu am treaba cu canicula, ieri am plecat din Lugoj. Avand in vedere ca am trecut in turul lumii prin desert, prin calduri mult mai mari sper sa rezist“, a declarat Vasile Stoica, inainte de a porni in calatorie.

Aventurierul spune ca a inceput antrenamentul inainte cu o luna de a pleca la drum si ca poate parcurge pana la 20 kilometri pe ora si poate calatori de dimineata si pana seara tarziu, in fiecare zi.

In a doua jumatate a lunii octombrie, Vasile Stoica se va intoarce acasa, la Lugoj.

Lugojeanul a pornit in al doilea turneu ca lungime din viata sa, dupa cei 36.000 de km parcursi in turul lumii pe care i-a parcurs in anii 98-99.

Vasile Stoica va parcurge in expeditia sa 11.000 de km. De la Timisoara se va indrepta spre Ungaria-Slovacia-Polonia-Lituania-Letonia-Estonia-Finlanda-Norvegia-Suedia-Anglia-Belgia-Olanda-Germania-Cehia-Austria-Ungaria-Romania.

In cadrul calatoriei va cheltui aproximativ 11.000 de euro (aprox. 1 euro/km).

Vasile Stoica este Cetatean de onoare al Lugojului si are un record mondial pentru cea mai lunga distanta efectuata cu un fotoliu rulant in 24 de ore. Mai exact, in 2001, Stoica a parcurs in fix o zi 132 de km, in California, la

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA renunţă la subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Sfârşitul unei ere pentru industria vehiculelor electrice / Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Fluminense, prima semifinalistă la Cupa Mondială a Cluburilor. Trei partide stelare, programate astăzi

Adevarul acum 32 minute
Brazilia are deja o primă reprezentantă în careul de ași al Mondialului cluburilor, Fluminense trecând de Al Hilal, aseară, cu 2-1, în primul sfert al turneului final din SUA.

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 13 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 13 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Ursula von der Leyen: Moscova desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice / UE promite sprijin pentru Chişinău înainte de alegerile parlamentare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Ursula von der Leyen a declarat vineri că Rusia desfăşoară un „atac monstruos” asupra Republicii Moldova, prin campanii de dezinformare şi atacuri cibernetice, şi a dat asigurări

Vremea

București
acum

25°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

20°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°