Duminică 28 iulie începând cu ora 9.00, în organizarea clubului FC Viitorul, orașul Luduș, a găzdui un turneu de fotbal intitulat sugestiv CUPA VERII rezervat echipelor de juniori E.
La acest turneu inițial și-a anunțat participarea și grupa de juniori E de la Academia Gheorghe Voroneanu din Câmpia Turzii, dar pe ultima sută de metri cei din Câmpia Turzii au renunțat, locul acestora fiind luat de echipa silimară a celor de la Mureșul Luduș. Un lucru condamnabil a fost făcut de profesorul Șerban de la FCM Tg. Mureș, care deși a fost anunțat de organizatori că acest turneu este rezervat copiilor născuți în 2003 și mai mici, a participat cu două grupe, una în limita regulamentului de organizare a competiției, iar cea de-a doua grupă a fost constituită din jucători născuți majoritatea în 2001 și 2002.
Cu toate acestea, echipele de categorie de vârstă mai mică au reușit să de-a o replică destul de viguroasă celor de la FCM Tg. Mureș (1). Conform programului stabilit de organizatori, jocurile s-au disputat pe jumătate de teren, pe durata unei singure reprize de 20 de minute.
Echipele participante
1. CS Arieșul Mihai Viteazu
2. FCM Tg. Mureș 1
3. FCM Tg. Mureș 2
5. Sport Line Turda
6. FC Viitorul Luduș
Programul jocurilor și rezultatele înregistrate:
FC Viitorul Luduș - Sport Line Turda 4 - 0
FCM Tg. Mureș (1) - Mureșul Luduș 4 - 1
FCM Tg. Mureș (2) - CS Arieșul Mihai Viteazu 0 - 1
Sport Line Turda - FCM Tg. Mureș (1) 2 - 2
FC Viitorul Luduș - FCM Tg. Mureș (2) 0 - 0
Mureșul Luduș - CS Arieșul Mihai Viteazu 0 - 3
FCM Tg. Mureș (1) - FCM Tg. Mureș (2) 4 - 0
Sport Line Turda - Mureșul Luduș 2 - 0
FC Viitorul Luduș - CS Arieșul Mihai Viteazu 1 - 0
13.15 - 14.40 PAUZA DE MASA
FCM Tg. Mureș (1) - C S Arieșul Mihai Viteazu 3 - 2
FCM Tg. Mureș (