Ţinta pe care şi-a propus-o Guvernul Ponta de a degripa motoarele economiei şi a le aduce la turaţia necesară de creştere este de neconceput fără o stabilitate politică. Pentru atingerea acestui obiectiv, primul ministru Victor Ponta a fost întrutotul de acord cu principiul atât de comentat al coabitării, urmărind cu consecvenţă să se realizeze o corectă colaborare instituţională între Guvern şi Preşedinţie în afara oricăror interese care nu servesc interesul public. La celălalt pol, cel al Preşedinţiei, Traian Băsescu nu scapă nici un prilej de a dinamita starea de normalitate care trebuie să se instaureze în ţară şi la consolidarea căreia are mari obligaţii constituţionale. Exemplul cel mai elocvent l-a dat preşedintele în urmă cu o săptămână când s-a lansat public în tirade inflamatorii pe marginea privatizării CFR Marfă şi când a folosit acest pretext pentru a prelungi până la calendele greceşti numirea noului ministru al transporturilor. Orb să fii şi tot vei vedea că amânarea deciziei care să normalizeze situaţia la Ministerul Transporturilor nu are în vedere continuarea de către premier, în calitatea de ministru interimar, a privatizării uneia dintre cele mai mari companii strategice româneşti, ci obsesia şi dorinţa dusă la paroxism de a-l îngenunchia pe primul ministru. Aşa cum ne-a obişnuit de vreo nouă ani încoace, preşedintele Traian Băsescu nu poate trăi decât în ape agitate, folosind orice prilej pentru a stârni conflicte şi intrigi care prejudiciază liniştea şi interesele vitale ale ţării. O astfel de ocazie, i-a oferit-o, cum spuneam, procesul sinuos de privatizare a CFR Marfă. Să urmărim retrospectiv derularea acestui proces. Compania face parte dintr-o structură strategică extrem de importantă care angajează România la respectarea unor alianţe şi tratate încheiate cu NATO, cu Uniunea Europeană. Tocmai de aceea, a trebuit ca primul pas spre privatizar