Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Topul primelor 10 filme din 2013

Publicat in Adevarul, marți 30 iulie 2013 ·

Cine nu are Iron Man, nu poate să-şi cumpere, pentru că el este marcă înregistrată de Marvel, care a fost cumpărat de Disney, iar Disney nu vinde nimic.

Disney Company, care are un portofoliu enorm din moştenirea desenelor animate create de celebrul Walt Disney, a făcut două achiziţii importante. A cumpărat Departamentul de grafică de la compania lui George Lucas şi l-a denumit Pixar, la care acţionar era şi Steve Jobs. Disney a mai cumpărat, în 2009, compania Marvel, pentru 4,3 miliarde dolari. Această achiziţie i-a adus încă 5000 de personaje, cu toate drepturile aferente. În condiţiile în care toţi eroii Marvel sunt admiraţi oriunde pe glob, nu e de mirare că din 6,4 miliarde de dolari, pe care oamenii i-au cheltuit pe biletele de cinema pentru a vedea primele 10 filme, 1,2 miliarde au fost pentru “Iron Man 3”.

“Iron Man 3”, campion de box office

Pe un câmp de luptă plin de fumigene ca “After Earth” şi “RIPD - Copoi pentru strigoi”, “Iron Man 3” şi-a luat zborul spre vârful muntelui box office. De curând, fool.com a publicat clasamentul primelor 10 filme, la jumătatea anului 2013.

“Iron Man 3”, regizat de Shane Black (“Kiss, Kiss, Bang, Bang”), care este al patrulea film cu Robert Downey Jr în rolul lui Tony Stark, a fost un adevărat hit, cu încasări rapide de peste un miliard de dolari. Acum este pe locul 5 în clasamentul încasărilor din toate timpurile, după “Avatar” şi “Titanic”, amândouă ale lui James Cameron, după “Avengers - Răzbunătorii” şi “Harry Potter şi Talismanele morţii 2”. La succesul acesta au contribuit mai multe elemente. Este continuarea unei poveşti cunoscute, a confirmat aşteptările, îl are pe Robert Downey Jr în rolul principal, care ştie când să fie zeflemitor şi când să lupte pe viaţă şi e moarte. “Iron Man 3” a avut un buget de 200 de milioane, dar investiţia a fost multiplicată de 6 ori.

Pe locu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 33 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 41 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°