Preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, a fost pus sub acuzare ieri de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul Antena TV Group - RCS&RDS, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la şantaj.
Dan Voiculescu a fost chemat ieri la DNA, unde a stat două ore, fiindu-i adus la cunoştinţă faptul că a fost pus sub învinuire în dosarul în care directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat că l-a şantajat pe administratorul RCS&RDS, Ioan Bendei.
„Probatoriul administrat până în prezent a relevat implicarea învinuitului Voiculescu Dan în activităţile desfăşurate de inculpatul Alexandrescu George Sorin. Concret, acestuia i-a fost adus la cunoştinţă, atât de către inculpat, cât şi de către fiica sa, Voiculescu Camelia, fiecare demers care era realizat în scopul de a se încheia contractul mai sus menţionat. De asemenea, Voiculescu Dan i-a precizat lui Alexandrescu George Sorin că materialele compromiţătoare ar trebui să fie difuzate şi pe alte căi mediatice decât posturile de televiziune şi i-a indicat să manifeste precauţie cu ocazia întâlnirilor şi discuţiilor cu partea vătămată“, declară DNA.
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, în perioada 16 aprilie - 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-a constrâns pe Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru persoana în cauză şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.
Anterior, în acelaşi dosar au fost puşi sub învinuire preşedintele Intact Media Group, Camelia Voiculescu, fiica lui Dan Voiculescu, directorul Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi persoanele juridice SC Antena Group SA, Antena 3 şi SC Intact Publishing SRL.
„Eu nu am nici o treabă cu