Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Vadim Tudor a minţit cu privire la informările primite de la SRI. Instituţia dezminte într-un document oficial

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

În nenumărate rânduri Corneliu Vadim Tudor a afirmat că ar beneficia de note informative puse la dispoziţie de S.R.I. Aceste afirmaţii par să îl coste pe omul politic, care a fost reclamat la SRI şi SIE de către preşedintele PRM Neamţ Dumitru Badea. O sesizare a făcut la SRI şi Anca Cârcu, reprezentanţii instituţiei precizând în răspunsul remis faptul că Vadim Tudor nu a beneficiat de informaţii din ograda lor.

Scandalurile pe care Corneliu Vadim Tudor le are cu diferiţi preşedinţi sau membri PRM par să atingă şi instituţiile statului. Luna trecută, Corneliu Vadim Tudor a fost reclamat la SRI şi SIE de către preşedintele filialei PRM Neamţ, Dumitru Badea, care semnala faptul că europarlamentarul se laudă cu fiecare ocazie că ar primi informaţii de la ofiţerii celor două servicii.

„Afirmaţiile sale referitoare la astfel de „note” pe care le primeşte de la Serviciile Speciale sunt tratate cu discernământ şi „îngăduinţă” de marea majoritate a cetăţenilor. Şi totuşi sunt persoane care dau crezare unor date pe care, cu talentul său pamfletar recunoscut, le face să pară verosimile punând într-o lumină nefavorabilă şi prejudiciind imaginea acestor instituţii, ca organe ale statului neimplicate politic”, susţinea luna trecută Dumitru Badea.

La începutul acestei luni şi Anca Cârcu, care se judecă cu Vadim Tudor, a solicitat instituţiei un răspuns cu privire la „informarea” europarlamentarului. La nici două săptămâni de la sesizare a venit şi răspunsul Serviciului Român de Informaţii care dezminte cele afirmate de către Corneliu Vadim Tudor prin emisiunile TV la care participă.

„Întrucât persoana menţionată (n.r. Corneliu Vadim Tudor) de dumneavoastră nu face parte din categoria celor care pot beneficia de informaţii din domeniul securităţii naţionale, este evident faptul că Serviciul Român de Informaţii nu a realizat o astfe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 9 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 9 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 9 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 8 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 8 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 9 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

21°
sâm.

21°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°