Poate cel mai aşteptat proiect de hotărâre, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean, a fost cel privitor la aprobarea repartizării banilor pentru echilibrarea bugetelor locale.
Ca de fiecare dată, deci complet lipsite de surprize, discuţiile – provocate de Opoziţie – au avut din start nuanţe politice. Consilierii Partidului Democrat Liberal au reproşat conducerii CJ alocarea pe criterii clientelar – politice a sumelor. Întâi consilierul Nicolae Chichi, apoi colegul său, Daniel Lucian Bălan, au exemplificat tonul cu primării democrat – liberale cărora li s-a alocat prea puţin, în comparaţie cu unele USL (Jurilovca, Izvoarele sau Mihail Kogălniceanu), care au primit „excesiv de mult”.
Pregătit cu răspunsul, preşedintele Horia Teodorescu a replicat cu contraexemple din mandatul trecut, dar a şi justificat – ajutat de vicepreşedintele Vasile Strat – sumele de repartizat.
Singura rectificare, faţă de proiectul iniţial, a fost propusă de vicele Strat. Invocând o urgenţă de finanţare la IC Brătianu, s-a cerut alocarea suplimentară către această comună a sumei de 22.500 de lei, bani proveniţi de la Jurilovca, în mare parte, şi de la Mihail Kogălniceanu. Propunerea a fost adoptată.
Şi proiectul a fost adoptat fără probleme, raportul Putere (USL + PP – DD)/Opoziţie (PDL) fiind vineri de nouăsprezece consilieri – şapte consilieri.
Poate cel mai aşteptat proiect de hotărâre, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean, a fost cel privitor la aprobarea repartizării banilor pentru echilibrarea bugetelor locale.
Ca de fiecare dată, deci complet lipsite de surprize, discuţiile – provocate de Opoziţie – au avut din start nuanţe politice. Consilierii Partidului Democrat Liberal au reproşat conducerii CJ alocarea pe criterii clientelar – politice a sumelor. Întâi consilierul Nicolae Chichi, apoi colegul său, Daniel Lucian Bălan, au exe