Raportarea Poliţiei arată că Staţiunea Tineretului atrage mai mulţi turişti decât Perla Litoralului. Particularii din Schitu şi Costineşti concurează puternic hotelurile din Mamaia.
Litoralul îşi trăieşte zilele de glorie în această perioadă a sezonului turistic. În intervalul 15 iulie-15 august, toţi românii îşi doresc o vacanţă la mare, astfel că în aceste zile se înregistrează cel mai mare aflux de turişti în staţiuni, dar şi un vârf al preţurilor la cazare.
La o primă raportare a numărului de turişti înregistraţi pe litoral, Poliţia Constanţa a comunicat că în perioada 15-20 iulie, 680.550 turişti s-au aflat la mare. Cei mai mulţi au ales Costineştiul pentru vacanţă: 235.155 turişti. La Mamaia au fost 191.949 turişti, la Năvodari - 77.371, Neptun - 67.707, Eforie - 39.983, Mangalia - 28.800, Vama Veche - 25.100, Techirghiol - 8.195, Constanţa - 6.290 turişti.
Dacă la număr de turişti este detronată de Costineşti, Mamaia este însă campioană la turişti străini, atrăgând 18.462 vizitatori în decursul săptămânii. Urmează Vama Veche - 3.400 turişti străini, Mangalia - 3.000, Năvodari - 2.792, Eforie - 2.190, Costineşti - 2.055, Neptun - 716, Constanţa - 729 şi Techirghiol - 471.
Prin situarea la coada clasamentului a Techirghiolului, staţiunea renumită pentru nămolul cu proprietăţi curative unice în lume, statistica arată că turismul balnear de pe litoralul românesc este aproape invizibil peste hotare.
De ce Costineştiul?
„Este foarte interesantă poziţia Costineştiului în clasamentul turiştilor. De obicei, preţurile şi evenimentele influenţează numărul de turişti care aleg o staţiune. La Costineşti, preţurile sunt mai scăzute decât la Mamaia, datorită specificului de staţiune a tineretului. Aici sunt tabere studenţeşti şi este ştiut că acolo unde vine un student mai aduce doi, fie că-s colegi, fie că-s prieteni.
Sincer,