Declanşarea urmăririi penale împotriva lui Dan Voiculescu de către procurorii anti-corupţie este exact ceea ce îi trebuia preşedintelui Traian Băsescu pentru a abate, puţin, atenţia de la gâlceava sa cu premierul.

Linşajul mediatic care va urma pe undele Antenelor, pe de o parte, şi aplauzele de pe celelalte posturi de televiziune, de cealaltă, vor atenua, timp de câteva zile, impactul din spaţiul public pe care îl au cuvintele aruncate peste gard din palatele Cotroceni şi Victoria, care s-au extins de la privatizarea CFR Marfă către controversata aducere în România a teroristului de serviciu Omar Hayssam.

Răstimp în care preşedintele are timp să răsufle, pentru ca, ulterior să-şi intensifice atacurile la premier, doar-doar îl va enerva suficient pe acesta încât să intre în jocul suspendării şi să le mai facă o dată hatârul colegilor liberali din USL. Căci preşedintele are, acum, nevoie de o suspendare precum de aer. El este conştient că numai eliberarea sa, măcar provizorie, din funcţie şi posibilitatea de a face, fără perdea, politică, măcar o lună, este singura sa şansă de a da un avânt noului partid clocit undeva prin grădinile Cotrocenilor. Traian Băsescu este convins, acum, că doar dacă se va aşeza în fruntea „oştirii” Mişcării Populare, această nouă formaţiune politică va avea parte de demarajul necesar obţinerii unei speranţe, cât de vagi, că va putea reprezenta ceva în România.

Până aici, raţionamentul pare corect. Ce-i scapă din vedere preşedintelui şi analiştilor care l-au determinat să joace această carte este faptul că cei care „l-au scos”, atât din bătălia cu maşinăria care s-a aflat, la sfârşitul anului 2009, în spatele lui Mircea Geoană, cât şi la suspendarea de acum un an, sunt cei cărora tocmai le-a spus gingaşul „Adio!”. Un partid făcut în speranţa că mezina semianalfabetă politic va mai prinde un mandat de europarlamentar,