Mare povară o reprezintă pentru societatea civilă de astăzi, conservarea și păstrarea istoriei. Fie că este vorba de clădiri și monumente, realizări tehnice, premiere industriale, memoria unor personalități importante, palate și obiceiuri populare. Despre urbanism și arhitectură am amintit atunci când a apărut legea faţadelor. Fabricile au dispărut de pe fața pământului, iar cel ce a dat ordin să fie demolate nu s-a gândit să instaleze o placă comemorativă. Aradul „îmbătrânește urât”, cu palatele și edificiile importante, bolnave, cu fațadele degradate, începând de la acoperiș și terminând cu aerisirile pivnițelor.
O și mai mare obligație o avem pentru personalitățile arădene, cu realizări importante, decedate, de la care au dispărut mărturiile existenței lor, fără ca societatea să le onoreze memoria. Cimitire în paragină, case fără plăci commemorative. Bunăoară dascălul eminent dr. Petru Pipoș (1859-1913), are locul de veci în cimitirul Eternitatea și este neîngrijit și năpădit de buruieni. Credem că a sosit momentul când trebuie intervenit pentru salvarea tuturor locurilor de veci ale personalităților fără urmași, care trebuie să intre în grija societății. Nu numai locurile de veci sunt în suferință, dar și locuințele și clădirile în care au locuit ori au activat personalitățile arădene. Casele noastre sunt „anonime”, aparent, fără suflet și fără istorie. Dacă încercăm să ne comparăm cu alte orașe europene, noi apărem ca și cum nu am avea istorie și evenimente importante pe care să le comemorăm. Avem noi, oare, o comisie de cultură la CLM?
O personalitate de talia profesorului Ascaniu Crișan, nu mai are loc de veci, a dispărut și piatra funerară. Asta tot în Cimitirul Eternitatea. Urmașii au instalat un monument funerar fără să-i menționeze nu- mele. Direcțiunea Colegiului nu și-a asumat nici un fel de obligație față de memoria lui. Comisia
