Au bătut un polițist cu bâta și au ajuns în arestul Poliției, sub acuzația de ultraj. Este vorba despre un bărbat de 45 de ani și familia acestuia, toți din comuna Scoarța, care trebuie să de explicații în fața procurorilor pentru faptele săvârșite.
Totul a pornit de la un conflict în familie, anunțat de bărbatul de 45 de ani prin numărul de urgență 112. Omul a chemat poliția pentru a calma spiritele, însă la un moment dat s-a enervat și mai tare și a pus mâna pe o bâtă cu care l-a lovit pe unul dintre agenții de poliție veniți să aplaneze conflictul familial. ,,La faţa locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti, formată din doi agenţi de poliţie. În timp ce agenţii de poliţie desfăşurau activităţi în vederea aplanării conflictului familial, apelantul S.L.C. a devenit violent şi l-a lovit cu un obiect contondent, mai exact o bâtă, pe unul dintre agenţii de poliţie, căruia i-a provocat leziuni uşoare la braţul drept. În aceeaşi împrejurare, apelantul, soţia acestuia, S.G., de 48 ani, şi fiul celor doi, S.M.C., de 22 ani, s-au înarmat cu obiecte contondente, ameninţându-i pe cei doi agenţi de poliţie cu acte de violenţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică. Pentru a stinge conflictul existent, la faţa locului a fost redirecţionată o altă patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu-Cărbuneşti şi grupa de intervenţie din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale-I.P.J. Gorj. Cu această ocazie, cei trei suspecţi au fost imobilizaţi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti. Urmare a probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a dispus reţinerea pe timp de 24 ore, a celor trei suspecţi. Suspecţii au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentaţi