Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MINUNE DIVINĂ: Bustul lui Burebista a lăcrimat la discursul lui Mircea Cosma

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 29 iulie 2013 ·

Invitaţii prezenţi la dezvelirea celui de-al 642-lea bust din Prahova al regelui dac Burebista au asistat, înmărmuriţi, la un miracol dumnezeiesc: în timpul discursului președintelui Consiliului Județean Prahova, statuia a început să lăcrimeze ajungând, la final, să plângă în hohote şi să înjure invitaţii.

Martorii prezenţi la miracolul divin ne-au declarat că buzele regelui dac se mişcau, experţii în mimă prezenţi la inaugurare declarând că regele mormăia fluent limba română modernă, încă o dovadă că noi am fost primii în Ardeal. Dintre cuvintele desluşite, mimologii au reuşit să determine, clar, următoarele: „capră", „varză", „viezure" şi „fuck".

Experţii în paranormal ne-au desluşit misterul: „Totul are legătură cu politica, domnule. De când a venit USL-ul la guvernare, se întâmplă câteva fenomene stranii.

De exemplu, când un ales PSD trece pe lângă Trezoreria Prahova, pâlpâie toate luminile din clădire, aşa ceva nu am mai întâlnit de când mama m-a făcut", ne-a declarat, în exclusivitate, Deceneu Popescu, expert clarvăzător la DNA Bucureşti.

„Fir-ar ai dreacului cu pietrele lor, de patru zile dau cu mopul şi tot avem apa la glezne în consiliul judeţean", ne-a declarat, în exclusivitate, Cornelia Fuscus, femeie de serviciu în cadrul CJ Prahova. Femeia se plânge că, deşi scoate sute de găleţi pe zi fiind ajutată şi de prefectul Marius Sersea, apa continuă să curgă din ochii bustului.

„Mai nou, domnul ăsta, Burebista, m-a rugat să îi ţin batista ca să-şi sufle nasul. Nu mai rezist cu nervii, domnu' reporter. Dacă nu fac ce zice, mă ciupeşte de fund şi îmi spune ceva vulgar în latină: Szopd meg a faszom!"

Contactat de reporterii noştri, Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a venit cu o explicaţie care ne-a pus pe gânduri:

„Este vorba despre istoria acestui neam. Marele Rege a dovedit, prin această atitudine emoţionantă, că ex

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 7 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 5 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 7 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 7 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 6 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 9 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 11 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO. Unii dintre apropiații criminalului din Mureș au început să colaboreze cu Poliția!

Ziua Constanta acum 12 ore
În cadrul anchetei privind cazul Gânj Emil, căutat pentru uciderea fostei sale iubite, au apărut noi evoluții semnificative. Surse apropiate investigației au confirmat astăzi că unii dintre apropiații lui Gânj Emil au început să colaboreze cu Poliți

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°