Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura Vaslui atacã 11 consilii locale în Contencios (facsimil)

Publicat in Vremea Noua, marți 30 iulie 2013 ·

SCANDAL Hotãrârile de interzicere a explorãrii si exploatãrii gazelor de sist luate de 11 consilii locale din Vaslui sunt considerate ilegale de cãtre Prefecturã, cerându-se anularea acestora prin Contenciosul Administrativ, la Tribunalul Vaslui. La sediile Primãriilor din cele 11 comune au sosit adrese de la Tribunal prin care se solicitã actele legale ce au stat la baza emiterii hotãrârilor de consiliu. Mai multi avocati din Bârlad si Vaslui sar în apãrarea consiliilor locale care au avut curaj sã înfrunte Guvernul si autoritãtile judetene ce nu tin cont de deciziile luate de cetãtenii respectivelor comune. Mai mult, unele hotãrâri sunt date de anul trecut, având peste sase luni de la emiterea lor, astfel cã nu mai pot fi atacate în instantã, ele producând deja efecte juridice. Primarii comunelor cu hotãrârile atacate în Contencios Administrativ spun cã se vor lupta în justitie cu Guvernul, ei neacceptând ca vointa alegãtorilor lor sã fie cãlcatã în picioare. “Constitutia ne apãrã de ei”, a spus unul dintre primari.

Prefectura Vaslui a trecut de la amenintãri la fapte, atacând în instantã 11 consilii locale din judetul Vaslui si anume CL din Alexandru Vlahutã, Bãcani, Coroiesti, Dumesti, Gherghesti, Pochidia, Perieni, Pogana, Puiesti, Tutova si Vinderei. Cererea de chemare în instantã, la Tribunalul Vaslui sectia Contencios Admnistrativ prevede solictarea prefectului Radu Renga de a fi anulate hotãrârile luate de cele 11 consilii locale de a interzice explorarea si exploatarea prin metoda fracturãrii hidraulice a gazelor de sist pe teritoriul celor 11 comune. În cerere, prefectul Renga, prin juristii Prefecturii Vaslui, spune cã: “Subliniem faptul cã, potrivit art. 136, alin. 3, din Constitutia României, coroborat cu prevederile art. 3, alin. 2, din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publicã si regimul juridic al acesteia, bogãtiile de orice n

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°