Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elicopter prăbuşit în Pennsylvania: Toţi cei cinci pasageri au murit

Publicat in Antena 3, luni 29 iulie 2013 ·

Cinci persoane, între care un copil, au murit în ţinutul Wyoming, în Pennsylvania, după ce elicopterul la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit, au anunţat autorităţile, citate de CNN.

Trei bărbaţi şi o femeie au murit, de asemenea, în acest accident, a anunţat ofițerul de poliție judiciară, Tom Kukuchka.

Elicopterul, cu cinci persoane la bord, a fost dat dispărut sâmbătă, potrivit lui Holly Baker, din cadrul Administraţiei Aviaţiei Federale (FAA).

Elicopterul a decolat de pe Aeroportul Greater Binghamton din New York şi se îndrepta spre Aeroportul Jake Arner Memorial de la Lehighton, în Pennsylvania.

Epava elicopterului de tip Robinson 66 a fost găsită duminică după-amiaza într-o zonă împădurită, a precizat Baker. Cauza prăbuşirii nu este încă cunoscută.

Controlori aerieni de pe Aeroportul Internaţional Wilkes-Barre/Scranton au pierdut contactul cu elicopterul sâmbătă seara, către ora locală 22.30 (duminică, 5.30, ora României), în contextul unor condiţii meteorologice nefavorabile.

Reprezentanţi din cadrul Biroului Naţional american pentru Siguranţa Transporturilor (NTSB) au pornit spre locul accidentului şi urmează să ancheteze cu privire la prăbuşire, a anunţat Baker. FAA efectuează, de asemenea, o anchetă.

Citeşte mai multe despre: accident de elicopter accident elicopter Pennsylvania elicopter prabusit Epava elicopterului prabusit

Cinci persoane, între care un copil, au murit în ţinutul Wyoming, în Pennsylvania, după ce elicopterul la bordul căruia se aflau s-a prăbuşit, au anunţat autorităţile, citate de CNN.

Trei bărbaţi şi o femeie au murit, de asemenea, în acest accident, a anunţat ofițerul de poliție judiciară, Tom Kukuchka.

Elicopterul, cu cinci persoane la bord, a fost dat dispărut sâmbătă, potrivit lui Ho

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 2 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum o ora
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 2 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 9 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 6 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

18°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°