Gabriel Juverdeanu este student în anul II la Facultatea de Arhitectură de la Universitatea “Kent”, din Canterbury. După primul an de studiu, tânărul se află printre cei mai buni studenţi ai facultăţii. Părinţii fac eforturi financiare să suporte cheltuielile lunare cu cazarea şi masa.
Gabriel Juverdeanu a fost fascinat, încă din copilărie, de pictură şi desen. Nimeni nu şi-a dat seama cu adevărat de potenţialul băiatului. Decis să urmeze arhitectura, Gabriel a urmat, în paralel cu liceul, timp de doi ani, ore de pregătire cu profesorul de arte plastice Iosif Haidu. “Optasem deja pentru «ştiinţele naturii» la Colegiul Naţional «Roman-Vodă», o specializare care nu are nimic în comun cu arhitectura. De aceea, aveam nevoie de o pregătire particulară serioasă pentru admiterea la facultate. Eram hotărât să urmez Arhitectura în Bucureşti. O vreme, am făcut chiar naveta Roman-Bucureşti pentru a-mi perfecţiona tehnica de lucru, cu sprijinul unui profesor universitar. Între timp, a apărut oportunitatea de a studia în străinătate şi gândurile mele s-au îndreptat într-acolo”, spune Gabriel Juverdeanu.
Selecţie după portofoliul de lucrări
Până să aplice la o facultate din străinătate, Gabriel a cules informaţii despre facultăţile de arhitectură din universităţile Europei. “Mă gândeam să aplic la o universitate din Danemarca, unde şcolarizarea era gratuită, însă cursurile nu se susţineau în engleză. Între timp, am luat legătura cu un student român în anul I la Universitatea «Kent» din Anglia, care mi-a furnizat toate informaţiile despre facultatea de arhitectură de acolo, de la cursuri până la oportunităţi de cazare”, a explicat Gabriel.
După ce a trecut cu bine de testul de limba engleză, Gabriel a aplicat la cinci facultăţi de arhitectură din Marea Britanie. “Toate universităţile la care am aplicat mi-au cerut un portofoliu de creaţie, care a fost difer