Până la un punct, ca prim-ministru poţi face ce vor muşchii tăi, dacă electoratul care te-a girat nu dă la timp cu tine de pământ şi continui să te manifeşti la fel în viaţa politică, tânăr şi incompetent (încă nu pun în discuţie tema imposturii, adică a unui comportament politic canalizat conştient într-un fel anume, ştiind prea bine că lucrurile stau fix pe dos).
Poţi da de gard, la greu, cu Oltchim sau cu CFR Marfă, de pildă. Sau cu non-viziunea Guvernului pe care îl păstoreşti despre cum ar trebui să arate România anilor 2014-2020 pusă în mişcare prin fonduri europene vitale pentru noi ca aerul, non-viziune făcută praf de o mie de ori până acum de meseriaşii de la Bruxelles. Nu sunt domeniile mele, nu comentez. Când vine, însă, vorba despre Educaţie, am căderea să formulez o opinie avizată: vorbim de un “cartof foarte fierbinte”, pasat laş de colo-colo din ’90 încoace, doar-doar s-o răci de la sine!... Vă spun eu: nu se răceşte de la sine – dimpotrivă: devine mai fierbinte pe zi ce trece, până va exploda direct în faţa clasei politice, dacă nu face cu el ceea ce are de făcut!...
Mai ţineţi minte TEDx Calea Victoriei, 28 mai 2013: http://www.youtube.com/watch?v=2waofsfXU48 ? "Eu am decis că-mi pasă. Şi am decis că nu doresc să fiu nici cuminte, nici corect din punct de vedere politic, iar ’oala îmi fierbe’ rău de tot (trimitere la sintagma ’nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala’ – n.m.)!"
Tocmai asta fac prin textul de faţă: îmi bag nasul exact unde îmi fierbe oala.
Încă o menţiune necesară. Din respect faţă de poziţiile de autoritate formală în stat trebuie să folosesc apelativele “domnule prim-ministru” şi, respectiv, “doamnă senator”, împreună cu adresările la persoana a II-a plural, “dumneavoastră, sunteţi, faceţi, dregeţi...” etc. O fac, repet, exclusiv din respectul de cetăţean faţă de instituţiile statului meu – atât, şi ni
