Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MÂINE: Peste 500 de candidați vor susține examenul de TITULARIZARE la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia

Publicat in Alba24, luni 29 iulie 2013 ·

Peste 500 de candidați care doresc să intre la catedră vor susține marți examenul de titularizare. Centru de examinare va fi la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia iar intrarea în săli se va face de la ora 8.00.

Potrivit ISJ Alba anul acesta s-au înscris pentru examenul de titularizare un total de 553 de candidați. Aceștia trebuie să obţină minimum nota 7, atât la proba scrisă, care se desfăşoară sub monitorizare video, cât şi la inspecţia specială la clasă, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Dacă obţin minimum nota 5, au acces la posturi pe perioadă determinată.

La școlile, grădinițele și liceele din județul Alba sunt disponibile 92 de posturi de profesori titulari. În total, sunt scoase la concurs 643 de locuri în învățământ, din care 274 cu normă întreagă și 369 cu fracțiuni de normă. Cele mai multe posturi sunt adresate toarelor și educatoarelor. Cât despre materii, cele mai multe posturi sunt pentru matematică și muzică specializată.

Anul acesta centru de examinare este la Colegiul Național „Horea Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Accesul în sală se va face începând cu ora 8.00 iar subiectele se vor deschide la ora 10.00. Viitoarele cadre didactice vor avea la dispoziție patru ore pentru a rezolva subiectele.

Ce urmează în calendarul examenului de titularizare:

1. Desfăşurarea probei scrise a concursului pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate: 30 iulie 2013;

2. Afişarea rezultatelor concursului pentru ocuparea posturilor didactice / catedrelor vacante / rezervate: 05 august 2013;

3. Înregistrarea contestaţiilor la inspectoratele şcolare şi transmiterea acestora la centrele de evaluare: 05-06 2013;

4. Rezolvarea contestaţiilor în centrele de evaluare: 07 august 2013;

URL scurt: http://alba24.ro/?p=222336

Peste 500 de candidați care doresc să

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 54 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou

Ziua Constanta acum 9 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a numit vineri prim-ministru pe aliatul său centrist Francois Bayrou, după consultări dificile pentru găsirea unui succesor al lui Michel Barnier, înlăturat săptămâna trecută în urma unei moţiuni de cenzură con

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Polonia a activat forţele aeriene după atacul Rusiei asupra sistemului energetic din Ucraina

Adevarul acum 18 minute
Armata poloneză a anunţat vineri că au fost activate toate forţele şi mijloacele disponibile în urma ultimelor atacuri aeriene ruseşti împotriva Ucrainei. Au fost intensificate și misiunile de patrulare aeriană. 

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum 59 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Emmanuel Macron desemnează noul premier al Franţei. Cine este François Bayrou

Mediafax acum 51 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a ales pe François Bayrou pentru funcţia de prim-ministru al Franţei. Anunţul a fost făcut de Palatul Elysee.

Amenzi de peste 4,2 milioane de lei, date de ANSVSA după trei zile de controale în supermarketuri şi hipermarketuri

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au dat, după trei zile de controale la supermarketuri şi hipermarketuri, amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei, constatând nereguli precum depo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°