Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În noul sezon / Liga a IV-a va avea mai puţine echipe

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, marți 30 iulie 2013 ·

Profesorul Mircea Sîrbu este vechiul şi noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Hunedoara. El a fost reales în unanimitate de cei 44 membri afiliaţi ai AJF Hunedoara în cadrul Adunării Generale de Alegeri.

Adoptarea unui nou statut al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Hunedoara a impus efectuarea unor schimbări majore la nivelul conducerii „mini-federaţiei fotbalistice” judeţene. Din cauză că în Comitetul Executiv mai puteau rămâne doar doi angajaţi ai AJF Hunedoara, respectiv preşedintele şi preşedintele Comisiei de Arbitri, au fost aleşi trei noi reprezentanţi ai cluburilor în cadrul acestui for de conduce­re. Astfel, alături de preşedintele AJF, Mircea Sîrbu, şi preşedintele Comisiei de Arbitri, Grigore Macavei, din Comitetul Executiv al AJF Hunedoara vor face parte în noul sezon următorii: Mircea Glava (Aurul Brad) – ca reprezentant al echipelor din Liga a IV-a, Eugen Băiconi (Cetate Răchitova) – ca reprezentant al echipelor din Liga a V-a, şi Viorel Stancu (Pro Fotbal Junior Petroşani) – ca reprezentant al echipelor de juniori.

Totodată, a fost aleasă şi componenţa noului Birou Executiv al AJF Hunedoara, din care fac parte vicepreşedinţii Damian Diniş (Şoimul Băiţa) şi Ioan Pantilimon (CS Vulcan), Mircea Glava (Aurul Brad) – reprezentantul cluburilor din Liga a IV-a şi Eugen Băiconi (Cetate Răchitova) – reprezentantul cluburilor Liga a V-a. Secretarul general al AJF Hunedoara este Sorin Ciotlăuş.

Noul sezon al primului eşalon din campionatul judeţean de fotbal va avea la start 15 sau 16 echipe, faţă de 18 câte au participat în precedenta ediţie, s-a stabilit în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Fotbal. „În Liga a IV-a nu se vor mai regăsi echipele Minerul Aninoasa, CS Ghelari, Retezatul Râu de Mori şi Clubul Jiul Petroşani, care au fost dezafiliate din cadrul AJF Hunedoara, alături de alte şase echipe ce au act

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 39 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 46 minute
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Surprize IMENSE în lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM: 4 fotbaliști în premieră

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mircea Lucescu (79 de ani), selecționerul naționalei de fotbal a României, a anunțat sâmbătă lotul final al primei reprezentative pentru debutul în preliminariile Campionatului Mondial din 2026. 26 de jucători au fost convocați pentru prima acțiune

Rusia şi Ucraina lansează atacuri aeriene în timpul negocierilor pentru un armistiţiu

Ziarul Financiar acum 22 minute
Rusia şi Ucraina au schimbat atacuri aeriene intense în noaptea de vineri spre sâmbătă, ambele părţi raportând peste 100 de drone inamice deasupra teritoriilor lor, transmite The Associated Press (AP) Atacul a avut loc la mai puţin de 24 de ore după

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum 2 ore
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 3 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°