Dragii mei,
Vocabularul, atitudinea, alegerea unor locuri sau a felului în care ne îmbrăcăm tind spre o uniformizare plictisitoare şi deloc constructivă. În vremea apusă, comunistă, ne plângeam că găsim pe rafturi aceleaşi lucruri şi că suntem obligaţi să ne îmbrăcam cu toţii la fel. Lucrurile s-au schimbat, dar se perpetuează acelaşi obicei: înregimentarea vestimentară.
Când piaţa este asaltată de branduri de haine, adaptate la toate tipurile de buget, şi informaţia zboară ca vântul dintr-o parte în alta, de ce oare mai întâlnim " regimente" purtând aceleaşi piese vestimentare în aceeaşi construcţie?
Cred că lipsa de îndrăzneală este unul dintre motive, iar teama de a nu fi judecaţi de cei din jur sau de a fi priviţi strâmb la metrou determină acest fapt. Dacă tu simţi nevoia să porţi imprimeuri florale sau culori trăsnite, nu ezita, fă-o! Ieşi din mulţime şi arată-ţi o parte a personalităţii abordând ţinute în concordanţă cu TINE şi nu cu mulţimea. Impune-ţi punctul de vedere şi experimentează lucruri noi în combinaţii inedite! Este de preferat să vezi o persoană care este originală, chiar dacă a greşit puţin să zicem în asortare, decât alta care respectă cu sfinţenie o "uniformă" banală.
Nu este dificil să te detaşezi de mulţime, dar pentru liniştea ta încearcă să o faci cu paşi mici, dar deşi. Încearcă să porţi cămaşă mai des decât tricou, îţi accentuează masculinitatea şi este o notă de eleganţă fără eforturi supranaturale.
Înlocuieşte perechea de pantofi negri sau maro cu alta colorată. Este un prim pas de a demonstra că îţi doreşti să fii altfel. De asemenea, şosetele colorate pot fi o declaraţie mică, dar semnificativă, de a te detaşa de generalisme. O batistă la buzunarul sacoului, chiar dacă acesta este purtat la jeanşi, va aduce plusul de originalitate care te va plasa în altă ligă. Sunt lucruri s