Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal - FC Universitatea va afla miercuri dacă va juca în Liga a II-a

Publicat in GAZETA de SUD, luni 29 iulie 2013 ·

Membrii Comisiei de Disciplină din cadrul FRF nu au luat nici astăzi o decizie cu privire la participarea echipei FC Universitatea Craiova în Liga a II-a, amânând verdictul pentru miercuri. Reamintim că dosarul de înscriere în eşalonul secund depus de gruparea patronată de Adrian Mititelu a intrat la puricat după ce secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a sesizat Comisia de Disciplină în urma unor probleme descoperite de Departamentul Competiții, ca urmare a analizării cerințelor de participare conform ROAF, cu privire la unele datorii ale clubului. FC Universitatea Craiova ar datora către Liga Profesionistă de Fotbal 1.053.000 de lei (aproximativ 250.000 de euro), bani proveniţi din trei amenzi aplicate lui Adrian Mititelu în 2011 de Comisia de Disciplină a LPF, precum şi 404.526 de euro datorii către jucători şi cluburi. În discuţie intră restanţe la bulgarii Emil Gargorov şi Valentin Iliev, aceştia având de recuperat de la Adrian Mititelu 325.000 de euro, 18.182 de euro îi pretinde fostul preparator fizic Gabriel Martinez, 16.666 de euro atacantul Vali Badea şi 44.678 de euro sunt solicitaţi de Gloria Bistriţa, în contul transferului lui Mădălin Ciucă. Totalul datoriilor se ridică la peste 800.000 de euro, fără a fi luate în calcul datoriile cu care alţi jucători sau antrenori s-au înscris la masa credală, în procesul de faliment al clubului.

Membrii Comisiei de Disciplină din cadrul FRF nu au luat nici astăzi o decizie cu privire la participarea echipei FC Universitatea Craiova în Liga a II-a, amânând verdictul pentru miercuri. Reamintim că dosarul de înscriere în eşalonul secund depus de gruparea patronată de Adrian Mititelu a intrat la puricat după ce secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, a sesizat Comisia de Disciplină în urma unor probleme descoperite de Departamentul Competiții, ca urmare a analizării cerințelor de participare conform R

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 31 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 23 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 23 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 23 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 28 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°