Echipa de fotbal feminin CFR Timişoara s-a reunit în această după-amiaza, în cea mai călduroasă zi din anul 2013 de până acum. „Leopardele” s-au întărit cu nume noi, deocamdată din ţară, iar zilele viitoare sunt aşteptate şi două fotbaliste străine. Obiectivul echipei alb-vişinii este câştigarea unui trofeu anul acesta, al treilea an de când pe Stadionul CFR joacă fotbal şi o echipă feminină.
La primul antrenament în condiţii de savană pentru „leoparde” au fost prezente 15 jucătoare. Feroviarele s-au întărit cu patru jucătoare de la Blue Angel Braşov, dintre care şi portăriţa Mirela Abălaşei, o fotbalistă de 35 de ani care lucrează în Braşov ca directoarea la o firmă de procesare a cărnii. Pe lângă portăriţă, CFR a mai înregimentat-o pe Floarea Lhet, o fotbalistă născută în 1978 care poate juca mijlocaş şi fundaş central, dar practică şi boxul, Elena Mirică, născută în 1982, care poate juca fundaş dreapta şi fundaş central şi Ioana Stroia, născută în 1991, mijlocaş central, toate trei de la Braşov. De asemenea, la Timişoara a venit de la UTA Dana Lauruc, mijlocaş central, născută în 1992, iar de la Navobi Alba-Iulia a venit fundaşul Cristoltean de 19 ani. De asemenea, portăriţa Elena Pasăre va reveni după accidentarea din iarnă de la picior, iar în curând va sosi şi grecoaica Elena Xristopoulou, care vine la studii şi poate juca fundaş central şi mijlocaş central. CFR Timişoara va avea şi o fotbalistă portugheză în lot, care vine prin programul Erasmus la studii şi a jucat ca mijlocaş la FC Porto. „Ne dorim în primul rând să integrăm fetele noi, am adus şase jucătoare noi, mai aşteptăm încă două. Avem nevoie de puţin timp pentru integrarea lor. Jucătoarele de la Braşov sunt certitudini pentru noi şi încercăm să creştem valoarea lotului şi a rezervelor în primul rând, pentru că aici am suferit foarte tare. Am adus şi un portar de meserie, Mirela Abălaşei, ş