Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Popescu, fostul şef al Fiscului din Reşiţa la răcoare încă 60 de zile

Publicat in Adevarul, luni 29 iulie 2013 ·

Judecătoria Reşiţa a antamat fondul cauzei, ocazie cu care a decis ca cei patru arestaţi preventiv să rămână în această stare şi în următoarele 60 de zile

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a prezentat celor patru rechizitoriul şi acuzaţiile aduse: tâlhărie în formă calificată, trimiţând dosarul Judecătoriei Reşiţa. Conform procedurii instanţa din Reşiţa a programat vineri o şedinţă prin care să se ia în discuţie oportunitatea menţinerii măsurii de arest preventiv pentru cei patru. Deşi avocatul Cosmin Bolosin a arătat Instanţei că rechizitoriul este deja întocmit şi depus instanţei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin aşa că nu s-ar mai impune menţinerea stării de arest preventiv a lui George Popescu şi cele trei ajutoare ale sale, căci nu mai au cum să prejudicieze procesul de cercetare penală şi a cerut ca, dacă instanţa va opta totuşi pentru privarea de libertate, să aleagă o cale mai uşoară, cum ar fi interdicţia de a părăsi localitatea şi chiar interdicţia de a se întâlni cu celelalte părţi din dosar. „Pe data de 22 august a fost stabilită judecarea pe fond a cauzei. În opinia mea nu a fost vorba decât de o joacă de copil nicidecum tâlhărie. Am arătat că partea vătămată este un personaj care se ocupă cu diverse ţepi date anumitor firme şi că aici vorbim de patru tineri care până acum au avut un comportament ireproşabil în societate“ ne-a declarat avocatul Cosmin Bolosin.

Instanţa nu a ţinut cont de aceste trei considerente şi a decis ca starea de arest preventiv să fie prelungită cu 60 de zile.

„În baza art.3001 alin. 1 cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul POPESCU GEORGE, în prezent aflat în Arestul IPJ Caraş-Severin, arestat preventiv prin încheierea nr.26/01.07.2013 a Judecătoriei Reşiţa în baza căreia a fost emis mandatul de arest

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 23 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 36 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 3 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°