Cărţile scriu negru pe alb: mai mult consum aduce mai mult PIB. Această învăţătură, însuşită superficial, fără a-i fi bine înţeleasă esenţa, şi aplicată strâmb, poate împinge la reversul ei. Pentru că, lăsat singur, consumul nu aduce mult dorita creştere economică. Dimpotrivă, mănâncă din valoarea adăugată.

Consumul face mai mult PIB – şi încă un PIB sănătos, sustenabil – numai într-o ţară cu o economie competitivă. Şi numai dacă fabricile şi companiile de servicii sunt puse, prin concurenţă reală, în situaţia de a produce mai mult şi mai bine. Ca să-şi vândă produsele, să obţină bani pentru investiţii, pentru furnizori, pentru plata datoriilor la buget şi la bănci, pentru salarii în creştere.

Sintetizând, mai mult consum, dacă nu e stimulat de investiţii, de produse de bună calitate pentru piaţa internă şi pentru export şi de muncă performantă, devine o capcană. Ne-am convins în anii de boom 2004-2008. Piaţa imobiliară, explozivă, făcea PIB. Piaţa automobilelor, care parcă înnebunise, făcea PIB. Circulaţia rutieră strangulată în toate marile oraşe ale ţării făcea şi ea PIB. Populaţia se împrumuta la bănci, consuma şi făcea PIB. Consumul în ansamblu, în creştere, făcea PIB. Un PIB însă nesănătos, fiindcă în aluatul valorii adăugate din acei ani produsele fabricate în România nu acopereau o pondere optimă. Atunci, în vreme ce PIB-ul României urca într-adevăr spectaculos, impresionând Europa cu ritmuri de 8 şi de 9 la sută, gloria acestei creşteri economice fără egal era ştirbită de câteva dezacorduri dramatice. Dintre toate, cel mai grav era dezechilibrul dintre consum şi producţie. Concret, consumul devansase cu mult oferta internă de bunuri fizice şi de servicii. Cum era acoperită diferenţa? Din importuri. Iar importurile, în bună măsură, erau plătite cu bani din economisirea altor ţări.

O parte semnificativă a banilor din bănci, ce erau împr