Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul primar al Clujului, Sorin Apostu, încearcă să scape de puşcărie

Publicat in Puterea, luni 29 iulie 2013 ·

Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat săptămâna trecută la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă în formă continuată, instigare la spălare de bani, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pentru primire de foloase necuvenite, a declarat recurs împotriva sentinţei Curţii de Apel Târgu-Mureş.

Instanţa a anunţat, ieri, că sentinţa a fost atacată cu mai multe recursuri, atât de către Sorin Apostu, cât şi de către soţia acestuia, Monica Undina Apostu, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, însă şi de către DNA, care solicită o pedeapsă mai mare, dosarul urmând să fie trimis la ÎCCJ, după motivarea sentinţei. Instanţa l-a condamnat în data de 25 iulie pe Apostu în cauza de corupţie în care a fost trimis în judecată alături de soţia sa, Monica Undina Apostu, omul de afaceri Călin Mihai Stoia şi de denunţătoarea din acest dosar, Aspazia Droniuc. Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului scurs de la 10.11.2011 şi până la 28.09.2012.

Potrivit sentinţei, Sorin Apostu a fost condamnat pentru fapte care au legătură cu denunţătoarea din dosar Aspazia Droniuc, însă a fost achitat de sub învinuirea comiterii infracţiunilor despre care DNA a susţinut că ar fi fost comise în legătură cu omul de afaceri Călin Mihai Stoia, cum ar fi luare de mită, complicitate la spălare de bani în formă continuată şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Soţia lui Apostu, condamnată cu suspendare

Curtea de Apel Târgu-Mureş a decis achitarea omului de afaceri Stoia Călin Mihai, care a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de dare de mită în formă continuată, spălare de bani în formă continuată sub forma participaţiei improprii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată sub form

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 38 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 46 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum 57 minute
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°