„Omar Hayssan nu a existat. / Au existat numai corupție, / trafic de influență, / parandărăt, mișmașuri, / false răpiri de jurnaliști, / falși teroriști, / nevoia de popularitate a președintelui, / coabitare cu năbădăi, / SRI și SIE. / Și fiindcă toate acestea / trebuiau să poarte un nume, / li s-a spus, simplu, / Omar Hayssam.“ Mare poet Marin Sorescu!
„Să știi, dragă Nutzi – mi-a spus azi-noapte Șăfu’, într-un moment de captatio somnolentiae –, că mie de mic mi-a plăcut puterea. Eu n-aveam, de pildă, în camera mea, pe perete, cum aveau alți copii, afișe sau poze tăiate din ziare cu Pele, Raquel Welch, Brigitte Bardot sau Elvis (Presley, nu Săftoiu!), nu; eu aveam, înrămată, o copertă de la Magazin istoric cu un basorelief, din profil, al lui Caligula, cel care și-a făcut calul senator, cum l-am făcut eu consilier pe Lăzăroiu. Eu nu jucam fotbal cu nasturi: eu chiar țineam toți nasturii, îi aveam pe cei mai buni și nu-i scoteam decît contra unei mici taxe, un leu șaptezeci și cinci, cît costa pe atunci o cinzeacă. Eu n-am fost un copil-jucător; eram, cum s-ar zice azi, un copil-manager. Uite, n-o să mă crezi, dar la o compunere din clasa a III-a cu tema «Unde ați vrea să vă petreceți vacanța? », eu n-am scris «la bunici», «la mare», «la munte», cum scriau toți dobitocii, ci am scris «În insula Sfînta Elena», unde și-a petrecut-o alt chel, Napoleon. Iar la o lucrare de control cu legea lui Arhimede am luat nota 3, fiindcă scrisesem – și boul de Fizică n-a înțeles nimic – că un corp scufundat în apă încearcă să revină la suprafață cu o forță aproape egală cu a celui care-l ține scufundat acolo, hă, hă, hă!“
(va urma)
„Omar Hayssan nu a existat. / Au existat numai corupție, / trafic de influență, / parandărăt, mișmașuri, / false răpiri de jurnaliști, / falși teroriști, / nevoia de popularitate a președintelui, / coabitare cu năbădăi, / SRI
