Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum trebuie să procedezi dacă eşti nevoit să anulezi un interviu

Publicat in Curierul, marți 30 iulie 2013 ·

Există câţiva paşi pe care ar fi recomandat să îi urmezi, în cazul în care nu poţi ajunge la un interviu programat

În primul rând, fii sincer atunci când vine vorba de motivul pentru care nu poţi să ajungi la interviu şi nu încerca să minţi sau să inventezi scuze

Tot mai mulţi angajatori se plâng că, în ultima vreme, a crescut numărul persoanelor care nu vin la interviurile programate sau care anunţă pe ultima sută de metri că nu mai pot ajunge, încurcând procesul de recrutare. Dacă vă aflaţi în situaţia în care aţi fost chemaţi la un interviu, dar nu puteţi ajunge din motive diverse, iată care sunt paşii pe care ar trebui să îi urmaţi ca să vă asiguraţi că nu veţi distruge posibilitatea unei viitoare angajări la firma respectivă.

Contactaţi angajatorul cât mai repede

Contactaţi responsabilul de HR sau persoana cu care aţi stabilit întâlnirea imediat ce aflaţi că nu puteţi ajunge la interviu. Cei mai mulţi recrutori şi manageri sunt destul de înţelegători încât să conceapă că există situaţii în viaţă care pot încurca până şi o persoană cu cele mai bune intenţii, scrie careerrealism.com.

Dacă este posibil, încercaţi să contactaţi firma angajatoare în mai multe moduri - via telefon, cât şi pe e-mail, pentru a vă asigura că mesajul dumneavoastră a fost primit. De asemenea, rugaţi frumos persoana căreia i-aţi scris să vă sune înapoi sau să vă dea un e-mail de confirmare, ca să staţi liniştit că mesajul a ajuns în timp util la destinatar.

Fiţi sincer

Dacă nu puteţi ajunge la un interviu, atunci cel mai probabil chiar aveţi un motiv bun pentru care nu puteţi participa la întâlnirea respectivă. De asemenea, dacă motivul este serios, există o şansă destul de ridicată ca intervievatorul să fie de acord să reprogrameze interviul pentru o altă dată convenabilă pentru dumneavoastră. De aceea, aici este cazul

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 23 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 52 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Bogdan Hossu, Cartel Alfa: Vrei voucher de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribui cu 800 de lei / Prorogarea indexării pensiilor cu inflaţia, până în 2026, va crea o tensiune socială suplimentară dar este şi imorală / Noi am anunţat proteste

News.ro acum 39 minute
Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat sâmbătă, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, că s-a decis că acei bugetari care doresc voucher-ul de vacanţă de 1.600 de lei, trebuie să contribuie din salariu cu 800 de l

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 2 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 6 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 7 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°