Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar patru bănci mai au fonduri pentru Prima Casă

Publicat in Opinia Buzau, marți 30 iulie 2013 ·

Fondurile Prima Casă au fost terminate de 12 dintre băncile incluse în program, astfel că, în prezent, doar patru dintre cele 16 înscrise în actuala fază a programului mai primesc dosare.

Cu toate, că în urmă cu câteva săptămâni, autorităţile susţineau că vor continua să sprijine programul Prima Casă şi că vor suplimenta fondurile pentru a nu se întrerupe creditarea, ritmul de accesare a garanţiilor a crescut semnificativ. Potrivit FNGCIMM, numărul dosa­relor primite a crescut în ultima lună la 160-180/zi, astfel că multe dintre bănci şi-au epuizat plafonul disponibil. Astfel că, în prezent, mai au disponibile fonduri BCD, BCR, Banca Transilvania şi Banca Românească.

Ministerul Finanţelor va suplimenta cu un miliard de lei plafonul de garanţii. O treime din bani vor fi destinaţi pentru achiziţia de locuinţe ANL iar creditele vor fi acordate doar în lei.

Din totalul celor 16 bănci înscrise în program, 13 sunt interesate să continue acordarea de credite Prima Casă, Unicredit, OTP şi RIB fiind cele aflate sub semnul întrebării.

Până în prezent, în 2013, prin acest program au fost acordate aproximativ 17.000 de credite, suma finanţărilor ridicându-se la 620 de milioane de euro. Cele mai multe împrumuturi au fost alocate în moneda europeană, ponderea finanţărilor în lei fiind de doar 7 la sută. Ca destinaţie, 51 la sută din credite au mers către apartamentele cu două camere, 29 la sută către trei camere şi 12 la sută către garsoniere.

Programul Prima Casă a început în vara anului 2009, finanţările acordate ajungând la 3,8 miliarde de euro şi aproape 98.000 de credite.

Fondurile Prima Casă au fost terminate de 12 dintre băncile incluse în program, astfel că, în prezent, doar patru dintre cele 16 înscrise în actuala fază a programului mai primesc dosare.

Cu toate, că în urmă cu câteva săptămâni, autorit

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum o ora
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 2 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Cinci oraşe, conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă

Mediafax acum o ora
Cinci municipii reşedinţă de judeţ au fost conectate la Sistemul Informatic pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă. Anunţul a fost făcut marţi de Ministerul Afacerilor Interne. Până în prezent, peste 300 de localităţi au fost conectate la sistem.

Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak

HotNews acum o ora
Sorana Cîrstea a ratat marți prezența în turul al doilea de la Roland Garros, după un meci extrem de dificil în fața rusoaicei Anna Blinkova (55 WTA), care s-a impus cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(5). Sorana CirsteaFoto: COREY SIPKIN / AFP / Profimedia

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 5 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 4 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum 3 ore
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/21°
mie.

12°/23°
joi

13°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

13°/18°
mie.

13°/19°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/21°
mie.

12°/20°
joi

11°/19°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

11°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/25°