Sorin Ţerbea era membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal şi derula afaceri în domeniul transportului, construcţiilor şi salubrităţii.
Sorin Ţerbea era unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri din judeţul Mureş şi preşedinte al Federaţiei Române de Futsal. Numele său a apărut într-un dosar de corupţie în fotbal, instrumentat de DNA în 2011, în care era acuzat de dare de mită, în aceeaşi speţă fiind cercetat şi preşedintele de atunci al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram. Ulterior, pe data de 15 mai 2013, cei doi au fost achitaţi.
Sorin Ţerbea Terbea era patron al grupului President dar şi al societăţii Salubriserv, care, în baza unui contract încheiat cu Primăria Târgu Mureş, asigura măturatul stradal pentru mureşeni, deszăpezirea în Târgu-Mureş şi colectarea gunoiului din municipiu şi 28 de comune din judeţ.
De asemenea, Ţerbea avea afaceri în domeniul transporturilor, prin intermediul companiei Georgia Group Spedition, iar în construcţii deţinea companiile Eurobet Construct şi Salconstruct.
Sorin Ţerbea era patronul echipei de futsal City'us Tîrgu- Mureş, preşedintele Federaţiei Române de Futsal şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.
Citeşte şi Tragedie în Mureş. Elicopterul omului de afaceri Sorin Ţerbea s-a prăbuşit, cinci oameni au murit